Grădina Istorică din Grădina Botanică

Specialiștii reconstituie o grădină de acum câteva sute de ani — din ce se mânca pe la noi înainte de a sosi plantele americane care astăzi ne alcătuiesc cea mai mare parte a dietei.

Stau cu ochii mijiți în soare, în ceea ce pare a fi ultima zi de vară din această toamnă. Sunt într-o grădină aflată într-o altă grădină, sub o ploaie de frunze aurii, și mă uit la câteva zeci de pasionați care ascultă povești despre plante neștiute.

În fața mea crește un moșmon (Mespilus germanica), deocamdată un puiet de vreun metru, cu câteva crenguțe, despre ale cărui fructe aflu cu incredulitate că sunt bune abia după ce arată stricate, culese după prima brumă și lăsate încă o vreme „la răscopt”, ca până la urmă să te răsplătească dulce cu un soi de piure de castane.

Mai aud în premieră și de baraboi (Chaerophyllum bulbosum), un fel de morcov scurt și gras care creștea necultivat, rădăcinoasa pe care cartofii au înlocuit-o și de la care au moștenit numele de barabule.

Îmi plimb ochii pe panourile dichisite din jur și sunt înconjurată de cuvinte fie nemaiauzite, fie cu iz de cronici: alac, calomfir, hăsmățui, iarbă-grasă, negrilică, pur, șovârf, schinduf, tigvă… Sunt vechi și rare cuvintele pentru că aceste alei, delimitate cursiv de garduri frumoase de nuiele, trasează Grădina Istorică, un colț de vreo 2.000 de metri pătrați nou-amenajat în Grădina Botanică a Universității din București de o mână de entuziaști.

Cu macetele la defrișarea zonei. Foto: Mona Petre

„Ideea grădinii istorice e refacerea unei grădini medievale, ce mâncau oamenii înainte de porumb, de roșie, de cartof, de fasole, de dovleci, toate plante venite din Lumea Nouă, care au ajuns la noi târziu”, spune inițiatoarea proiectului, Mona Petre, designer, arheolog, dar mai ales cercetător autodidact în „Ierburi Uitate”. Pornind de la recuperarea plantelor alimentare din flora spontană, căreia îi dedică un blog și mare parte din activitate, ea a ajuns să se preocupe și de cele cultivate în timpurile istorice.

În mod ironic, câteva dintre plantele istorice se dovedesc a fi alimente foarte la modă acum – kale, de exemplu, se cultiva sub numele de varză pentru frunze (Brassica oleraceaînainte ca varza de iarnă, cu căpățână, să se răspândească din Germania după 1450. Chives, codițele tubulare de ceapă care te costă binișor azi la supermarket, se foloseau sub numele de pur sau cepșoară (Allium schoenoprasum), iar simandicosul sparanghel (Asparagus officinaliscreștea sălbatic. Nu se știe dacă anghinarea (Cynara scolymus), adesea pomenită prin rețete, era locală sau adusă de prin alte locuri, deși textele vechi vorbesc despre fructul proaspăt și despre cum trebuie curățat.

Echipa de lucrători la desțelenirea terenului pentru Grădina Istorică. Foto: Mona Petre

Pentru Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, ideea vine ca o completare a Grădinii Bunicii, un proiect de educație prin mediu coordonat de bioloaga Petronela Comănescu. „Am zis că e bine să ne aducem aminte de origini si să îi ajutăm pe oamenii care trăiesc în oraș: mai avem niște păduri în jur, mai mergem pe la țară, și poate fiecare poate să-și ia de acolo niște plante pe care le priveam până acum ca pe niște buruieni nefolositoare. E incredibil cât de multă lume vrea să se întoarcă la aceste plante, să mănânce așa cum mâncau străbunii noștri”, spune bioloaga, care promite și un colț cu „flori care se mănâncă”, spre deliciul copiilor.

Amenajarea propriu-zisă a Grădinii Istorice a demarat la sfârșit de august, cu doar 52 de zile înainte de inaugurarea ei de azi (21 octombrie), după ce Fondul Ikea pentru Mediul Urban a revenit asupra deciziei inițiale de a respinge finanțarea proiectului.

„Grădina se afla într-o stare de junglă, în care noi am intrat cu macete, sape, hârlețe și foarte multă ambiție și putere ca să ne iasă grădina de astăzi. Iar ea e doar o schiță din ce urmează să fie la vară”, povestește Andreea Machidon, arhitecta proiectului. Defrișarea a fost urmată de tasarea pământului cu mașini, de trasarea zonei, de delimitarea cu garduri de nuiele lucrate de niște meșteri din Lunca Gârții, de înălțarea paturilor pentru plante  și de semănatul de toamnă – în micul perimetru alintat cu numele de „zona celor patru mari semănături” – cânepă, alac, schinduf (Trigonella foenum-graecumo leguminoasă similară lucrenei) și hrișcă. Alacul (Triticum spelta, un grâu arhaic) și-a mijit deja „colții” și se plănuiește să fie secerat și  vânturat manual, ca pe vremuri.

Arhitecta Andreea Machidon la montarea panourilor informative. Ele conțin date despre plantă și câte o rețetă veche în care se folosește. Foto: Mona Petre

Pentru cei care și-ar face vise în legătura cu cânepa (Cannabis sativa), Mona Petre are și niște precizări: „Cânepa este interzisă în România, chiar și cea pentru fibre, dar aici nu e nevoie de autorizație, fiind o instituție de cercetare. Cânepa cultivată tradițional pentru semințe, ulei și fibre nu o fuma nimeni pentru că e foarte neplăcută. Varietățile folosite ca drog trebuie să crească în temperatură de minimum 30 de grade și să stea cât mai mult în lumină, ceea ce nu e cazul aici, în aer liber”.

Petre, Machidon, Comănescu și peisagista Alina Adăscăliței au fost ajutate la munca brută de echipe de lucrători și de voluntari, inclusiv cercetași — în total vreo 40 de oameni.

Au fost selectate pentru grădină peste 100 de plante alimentare, parte utilizate din vremuri vechi și până astăzi, parte cultivate cândva și ulterior înlocuite, parte culese din flora spontană și apoi complet uitate.

„Ca să le pot alege am citit cărțile vechi de bucate românești, dar și europene, pentru că la noi s-a scris foarte puțin pe subiectul ăsta. De la noi există Manuscrisul Brâncovenesc, o carte de bucate scrisă de mână de stolnicul Constantin Cantacuzino, se crede că pe la 1690, spune creatoarea grădinii. „Nu a supraviețuit exemplarul original, ci doar o a treia transcriere, de după 1700.”

Un camion de nuiele din Argeș a ordonat grădina (jos) în care alacul a și încolțit (deasupra). Foto: Mona Petre
Microplante comestibile de la Microgreens decorează chioșcul multifuncțional al Grădinii Istorice (dedesubt). Foto: Mona Petre

Mona Petre spune că nu a găsit nici un model de grădină pe acest concept, deși a căutat mult. „Mi se pare că e un proiect bun de conștientizare a numărului mare de plante alimentare care există pe lângă ce știm noi astăzi și, practic, de încurajare a biodiversității în grădină”, spune ea.

Grădina Istorică nu se oprește la cultivarea plantelor. Un chioșc multifuncțional a fost conceput să conțină echipamente și 8 mese și 16 bănci pliabile pentru ateliere culinare istorice, de vopseluri vegetale, de băuturi fermentate din plante, de artă botanică și altele, precum și o bibliotecă despre botanica medievală, de consultat doar în grădină de către membrii înscriși (o listă cu 50 de titluri este deja pregătită). Într-un luminiș de lângă grădină s-au semănat mixuri de flori pentru o poiană „didactică”, un loc unde se pot organiza seminarii și vizionări de filme tematice.

— Domnica Macri

 

22 octombrie 2017



2 Comments

  1. Da, ma gandeam de mult, ce mancau romanii inainte de porumb, cartofi, rosii, samd, toate legumele/fructele din continentul american? Le doresc gradinarilor mult noroc si pofta buna!

1 Trackback / Pingback

  1. Articole interesante 17 – 37 – Economie 101

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*