Sistem coerent de plăți pentru conservarea pădurilor din România

Foto: WWF

WWF-România propune adaptarea măsurii de silvomediu astfel încât aceasta să poată asigura, cu bani europeni, plăți pentru toate restricțiile necesare conservării pădurilor virgine, a celor din ariile protejate, inclusiv pădurile valoroase din perspectiva biodiversității și a resurselor de sol, arată un comunicat al organizației.

„Eu zic că așteptăm și așteptăm cam de mult să primim ceva și sperăm ca organele în drept se vor mobiliza și vor face ceva ca să primim bani pentru suprafețele pe care le avem în parc. Altfel, nu mai știm cui să ne adresăm, nu știm instanțele de judecată dacă pot face ceva să ne ajute. Eu, sincer să fiu, mă văd la o vârstă a treia imediat și aș vrea să transmit, să dau și eu, ce am primit, la copiii mei – dar, dau și probabil și ei vor aștepta cu mâna întinsă și nu vor primi, ca și mine, nimic”, spune Alexandru Gaborean, un proprietar de pădure în Parcul Natural Munții Maramureșului.

În prezent, măsura de silvomediu ce face parte din Programul Național de Dezvoltare Rurală, nu acoperă nevoile de conservare a pădurii. Mai mult de atât, aceasta intră în contradicție cu actualul cadrul legislativ iar valoarea plăților nu este corelată cu valoarea de piață a lemnului.

Deși WWF a inițiat această măsură, forma finală elaborată de autorități nu sprijină eforturile de conservare făcute de către proprietarii și administratorii de păduri din România. În prezent, această măsură este complet neatractivă, discriminatorie și cauzează pierderi pentru majoritatea potențialilor aplicanți. Din aceasta cauză, până în prezent au fost depuse doar 28 de cereri de sprijin, la nivelul întregii țări absorbindu-se doar 1% din fondurile alocate acestei măsuri.

Jumătate din pădurile private din România ar putea fi conservate și protejate

Inventarul Forestier Național arată că jumătate din pădurile private din România, de toate tipurile funcționale, ar putea beneficia de aceste plăți (păduri virgine, păduri din ariile protejate, păduri valoroase din perspectiva biodiversității și a resurselor de sol, ș.a.)

Singura posibilitate de a asigura conservarea pădurilor (inclusiv a pădurile virgine) este prin acordarea de plăți pentru volumul de lemn nerecoltat. Aceste plăți ar răsplăti astfel eforturile depuse de proprietarii și administratorii de păduri pentru asigurarea menținerii funcțiilor pădurii și a valorilor de biodiversitate.

WWF a elaborat și trimis către Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Durabile o propunere complexă pentru îmbunătățirea sistemului de plăți.  În plus, solicită un proces transparent și participativ de consultări publice, pentru care își oferă toată susținerea.

O parte din soluțiile propuse de WWF pentru îmbunătățirea și adaptarea acestor măsuri actuale de plăți pentru angajamente de silvomediu sunt:

  • Plăți pentru parcele mai mici de 10 ha.

În momentul de față, pot primi subvenții doar proprietarii ce au suprafețe de pădure peste 10 ha.

  • Plățile să fie primite imediat după includerea pădurilor în zona de protecție.

Propunem ca cei ce au păduri virgine și cvasivirgine să nu ia compensații cu o întârziere de 1 sau 2 ani (după un proces anevoios) ci, daca intră în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, să obțină aceste sume imediat după includere. Încă din 2013, WWF a identificat mai multe păduri virgine și cvasivirgine in care  proprietarii care dețineau astfel de ecosisteme valoroase ezită să le recunoască din cauza  cuantumului actual scăzut al plății și demersurilor ulterioare necesare acordării acestor plăți (este cazul județelor Brașov, Sibiu, Covasna, Mehedinți și Gorj).

  • Plățile să se facă din bani europeni. 

Solicităm ca aceste plăți să se facă din bani europeni, pentru a asigura o continuitate a plăților, indiferent de situația politică. Altfel există riscul ca întreruperea programului de plăți să deterioreze iremediabil ecosistemele forestiere protejate.

Propunerile trimise pot fi descărcate de aici.

Citește studiul Situația pădurilor virgine din România scris de Iovu – Adrian Biriș.

Consultă harta pădurilor virgine potențiale.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Sursa, foto: WWF

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*