Delta Dunării, pe harta digitală a lumii

Câțiva pelicani se odihnesc sub razele calde ale soarelui. Foto: 123rf

Delta Dunării adăpostește peste 5000 de specii de animale și plante, peste 300 de specii de păsări, adică 85% dintre speciile de păsări din România, majoritatea strict protejate, cea mai mare colonie de pelicani și cea mai întinsă zonă compactă de stufăriș din Europa. Din toamnă, toate acestea vor putea fi văzute de cei peste un miliard de oameni din toată lumea care intră pe internet, prin intermediul Google Maps.

WWF România și Google au început procesul de captare a imaginilor de tip Street View pe brațele Sulina și Sfântu Gheorghe. Imaginile vor fi disponibile din toamnă, pe Google Maps.

Biodiversitatea sau conexiunea dintre toate elementele naturale

Trăim într-o lume a tehnologiei, o lume a conexiunilor și hashtagurilor, dar, în același timp, când vine vorba de mediul înconjurător, este greu să înțelegem de ce contează natura pentru noi, zi de zi. 

Pelicanul creț (Pelecanus crispus). Foto: 123rf

Delta Dunării este un hotspot de biodiversitate, un termen complicat la prima vedere, dar familiar, când este analizat mai atent. Născut din sintagma „diversitate biologică”, termenul se referă la varietatea vieții pe Pământ, în toate formele ei și cu toate interacțiunile sale. Varietate genetică, nenumărate specii, comunități, ecosisteme – ca Delta Dunării – unde viața interferează cu mediul fizic. Aceste numeroase interacțiuni au făcut Pământul prielnic vieții omenești. Tot ce vedem în jurul nostru, de la păduri, delte, râuri, toate ecosistemele care ne oferă resurse pentru traiul nostru, toate acestea înseamnă, de fapt, biodiversitate. Faptul că avem aer respirabil și apă potabilă, hrană și spații de recreere, se datorează biodiversității. 

Un hashtag menit să schimbe trendul: #ProtectWater 

Cea mai mare amenințare înregistrată la adresa biodiversității provine din impactul combinat al pierderii și degradării habitatelor, ca urmare a activității umane – nu degeaba perioada actuală este numită de cercetători Antropocen. 

Dacă trendul actual continuă, până în 2020 populațiile speciilor sălbatice de vertebrate ar putea ajunge la un declin de 67%, comparativ cu anul 1970, ca urmare a activităților umane. În plus, cel mai mult suferă populațiile speciilor de apă dulce,  declinul fiind în acest caz de 81%, mai mult decât dublă față de speciile terestre și marine.  Odată cu biodiversitatea, cu ecosistemele de apă dulce, pierdem de fapt și serviciile esenţiale de mediu: protecția împotriva inundațiilor, apă potabilă, lemn, biomasă, oportunități de turism și recreere, pește și alte surse de hrană.

Dar fiecare putem și să protejăm natura, prin gesturi simple. Înseamnă să alegem produse locale și de sezon, să susținem produsele sustenabile, dezvoltate de localnici. Când călătorim, să fim turiști responsabili care nu iau cu ei decât poze ca amintire și care nu deranjează speciile sălbatice. Poate cel mai important, înseamnă să ne informăm și să acționăm când vedem că legile care proejează natura, ca Directiva Cadru Apă și Directiva Habitate, sunt în pericol. Doar împreună și prin gesturi repetate zi de zi putem proteja natura.

Sursa: WWF România
Foto: 123rf

1 Trackback / Pingback

  1. Pénzcsinálók

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*