Așteptând următoarea avertizare de cod roșu

Grădina și fântâna acestui gospodar din satul Bistreț sunt inutilizabile de aproape doi ani. După ce primăria n-a mai putut plăti pompele de drenaj, apele au început să se infiltreze prin sol. Foto: Adrian Cîtu

Citește editorialul numărului de decembrie 2015, despre inundațiile din România.

An de an, ne-am obișnuit să vedem la televizor variațiuni de breaking news pe tema România sub ape. Prim-miniștrii probabil au deja în fișa postului să dea o fugă cu elicopterul la fața locului ca să vadă cu ochii lor câini pe acoperiș, oameni în bejanie, ochi înlăcrimați și agoniseala de-o viață dusă pe apa sâmbetei. A luat-o razna vremea? Putem da vina pe încălzirea globală?

„Localnicii cu care am vorbit cred că la noi lucrurile sunt complicate de un melanj de incompetență, corupție și birocrație care ne duce la fund“ – spune antropologul Oana Ivan, care a mers în vara anului trecut în satele Bistreț și Rast să studieze în mic marea problemă a inundațiilor din România.

Oana Ivan povestește în articolul de la pagina 100 despre o vreme când revărsările fluviului erau prilej de bucurie pentru copii și festin cu pește. Ce s-a schimbat? Geografia și ideologia!

După anii 1960, tânărul stat comunist, interesat să crească producția cu orice preț, s-a luat la luptă cu natura, smulgând bălții teren agricol și bazine piscicole – cu pompe, canale și diguri. Inconștient, trufaș, fără să se uite la costuri de mediu sau de energie electrică. „Noile terenuri au fost protejate prin lucrări hidrotehnice care nu mai fac față fenomenelor extreme cauzate de noile condiții climatice“ – spune Camelia Ionescu, manager activități ape dulci, WWF România.

„În socialism, totul era corelat, părțile se hrăneau unele din altele și aveau sens doar împreună. După 1989, am respins în bloc socialismul, adoptând necondiționat ideologia individualismului și a competiției. În lumina acestei ideologii, părțile rupte de întreg au apărut ca neviabile, iar marile proiecte de interes public, de la irigații la autostrăzi, au căzut în degringoladă“ – spune fotograful Adrian Cîtu.

Lunca Dunării e doar locul cel mai vizibil al problemei, ca o rană în frunte. Dar în România există peste 4.800 de cursuri de apă cu o lungime totală de 78.905 km. Avem peste 1 milion ha de câmpie inundabilă. Și asta înseamnă tot atâtea probleme. Statul nostru postdecembrist – atât de cumsecade, confuz și în veșnică tranziție și restructurare – nu mai este un adversar pe măsura naturii. Vrea să cadă la pace cu ea, să ducă cu vorba problemele – legate de amenajarea teritoriului, defrișări pe versanți, case construite în buza râului – și să le amâne pentru la anul.

Pentru circa 900.000 de români care trăiesc în zone cu risc mare de inundații, probabilitatea să vadă următoarele dezastre pe viu, nu pe sticlă, e foarte serioasă.

Ei sunt prinși la mijloc – între revendicările naturii și incompetența statului. Plătesc și plutesc în incertitudine, așteptând următoarea avertizare de cod roșu.

Cătălin Gruia, redactor-șef



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*