Târgul Fetelor de la Gurghiu

Carul cu zestre. Foto: Arhiva Primăriei Gurghiu

Tradiție în epoca internetului?

În fiecare an, pentru o zi, platoul Mociar (dinspre Reghin spre Lăpușna, până să ajungi în Gurghiu) se umple de mii de oameni care vin la Târgul Fetelor din Gurghiu. Anul acesta, târgul a avut loc pe 26 iunie.

Cu o vechime de mai bine de 100 de ani, târgul a fost întemeiat de contele Ferdinand, ca o sărbătoare simplă, pentru țărani. Prima oară s-a ținut în curtea casteului Rakoczi-Bornemisza din Gurghiu, dar cum evenimentul a devenit popular, a continuat și s-a extins. Localnicii îl cunosc și drept Târgul Sângiorzului pentru că, în trecut, se ținea pe data de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, la podul Gurghiului, spre Cașva. Târgul era prilej de întâlnire pentru oamenii din comunele Solovăstru, Gurghiu, Hodac și Ibănești și fiecare dintre acestea venea cu o suită de jocuri și cu “ceterași tocmiți”. Dar, în primul rând, era o ocazie importantă pentru fete și băieți din localități diferite să se întâlnească și să se cunoască.

Târgul începea de sâmbăta noaptea, cu un obicei numit “Strigatul peste sat”. Este vorba de un ritual atestat prin multe părți ale Transilvaniei și pe care Laura Jiga Iliescu, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor “Constantin Brăiloiu”, din București, l-a întâlnit înclusiv în sudul Olteniei (unde se ținea la Lăsatul Secului de Paști, cu rol de încheiere a socotelilor, de rezolvare a tensiunilor acumulate peste an, pentru ca respectiva comunitate să intre în post purificată și echilibrată). Feciorii din sate se așezau pe două dealuri apropiate și începeau să-și strige lucruri despre fetele tinere din sat. Prilej de amuzament pentru ei, dar și de emoții pentru fete (și părinții lor), care ascultau strigăturile cu sufletul la gură. Nu de alta, dar se afla tot.

“Mergeam în centru, la cooperativă”, își amintește Maria Pop, din Orșova, “să aud tot ce spun și cei de pe Măgura și cei de pe Făgițel”, strigăturile fiind, de fapt, un dialog public, purtat peste sat.

“Hui, mă!

Cine dr…, mă?

Fata lu… cutare!

Cu cine, mă?”  Și discuția continua, strigată peste sat:

“Ce să facă, mă?

Să se ducă-n târg… să-i cumpere ruminele (farduri), turtă, să se ieie-n chip etc.”

Nelipsită din târg era turta dulce cu bucată de oglindă sau “puiul târgului”, cumpărată de băiat fetei – fiind un motiv de fală (se lăudau care a cumpărat turta mai mare) și cu o funcție importantă la nivel de comunitate. “Nu era un simplu gest, pentru că puiul târgului era primit în văzul lumii. Toată lumea vedea că fata lui Ionu’ lui cutare a primit turta de la băiatul lui cutare”, explică Laura Jiga Iliescu. Acest gest echivala cu o anunțare oficială a relației, comunitatea afla că cei doi discută, că ar urma o logodnă, o nuntă etc.

Mai circulă încă povești despre fete furate din târg, când fetele, în înțelegere cu băiatul, fugeau împreună, în cazul în care părinții nu erau de acord cu relația lor. Asta pentru că nunțile nu se făceau oricum, după capul tinerilor. Părinții, dacă erau înstăriți, nu-și doreau ca fiul lor să se însoțească cu o fată săracă sau invers. Dar dacă se iubeau mult, se întâmpla să-și mai pună  fuga la cale, târgul fiind un prilej potrivit. Până la urmă, părinții cedau, nu puteau lăsa lucrurile să rămână așa, și, în cele din urmă, organizau ospățul (nunta).

Târguri tradiționale vs Facebook?

Târgul era prilej de bucurie pentru întreaga comunitate, nu doar pentru tinerii care-și căutau jumătatea și doreau să vadă mandrele de prin alte sate. Era așteptat cu sufletul la gură de toți, de bătrâni, de oameni căsătoriți și de copii. “Târgul ăsta era bucuria noastră, a copiilor”, își amintește Zaharia Damian, din comuna Ibănești, descriind atmosfera din trecut. “Luam tot felul de chițibușuri, fluierițe și suc Bem bem. Găseai mâncare, bere (Azuga) și înghețată într-o oală mare, pusă în gheață, care se lua cu lingura. Și toți oamenii își luau colopuri din paie. Dar cel mai tare ne plăcea linghișpirul Venea lume multă, pentru că atunci nu erau magazine ca acum, unde găsești orice vrei.”

De toate găsești și acum – de la trompete, la obiecte din argint, dulciuri, mâncare, sucuri, haine, înghețată, tobogane gonflabile, chiar și linghișpir, zone dedicate meșteșugarilor, dar mulți oameni vin aici în trecere, doar să bifeze: vin să vadă ce mai este, ce se mai întâmplă și cine mai cântă pe scenă. În epoca supermarketurilor, (unde găsești orice oricând și nu mai ești condiționat de târg), a Internetului, a What’s-up-ului și a rețelelor de socializare și când ajungi cu mașina oriunde dorești, ce nevoie ai mai avea de târgul fetelor? Sună interesant, poate exotic, este un eveniment despre care poți să povestești, dar, din păcate… desuet.

În acestea condiții, ca majoritatea evenimentelor specifice comunităților tradiționale, care în prezent nu mai au o utilitate reală, Târgul Fetelor din Gurghiu a găsit singura cale pentru a continua: a devenit un festival. Este un scenariu în care actorul principal nu mai este comunitatea – vie, activă, având cutumele și jocurile ei – ci scena. Pe scenă urcă ansambluri de dans, interpreți de muzică populară, au loc reeditări ale tradițiilor locale (obiceiul târgului, Casa Mirelui, Casa Miresei, obiceiul de nuntă și carul cu zestre – în imaginea de arhivă), care se derulează, după un program, în fața unui public pasiv. Jocurile sunt pe scenă și foarte puțin sau deloc printre oamenii care asistă. De aceea, entuziasmul Silviei Câmpeanu, dedicată trup și suflet organizării evenimentului, de a fi reușit să implice localnici în câteva obiceiuri specifice evenimentului, este îndreptățit. “Am reușit să facem strigatul peste sat, în Cașva, cu băieți din sat, am avut 24 de chemătoare, tot localnice, am făcut furatul fetei”, mi-a spus, exultând, la încheierea târgului, când își strângea lucrurile aduse la Casa Mirelui.

Text: Adina Brânciulescu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*