Toma Pătrașcu: „La nivelul societății, există un deficit major de cultură la modul general și de cultură științifică la modul specific.”

Alexandru Toma Pătrașcu, Directorul Bucharest Science Festival.

Un studiu din 2010 – STISOC (Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării) indică o serie de concluzii neplăcute: 80% dintre români nu au cunoștințe științifice elementare, 40% sunt de părere că Soarele se învârte în jurul Pământului, cei mai mulți nu știu diferența între virusuri și bacterii sau la ce sunt bune antibioticele. Șapte ani mai târziu, un studiul despre percepțiile românilor despre știință realizat de iVOX reconfirmă concluziile enumerate mai sus.

În încercarea de a afla ce este de făcut, unde trebuie să îmbunătățim și cum, am vorbit cu domnul Alexandru Toma Pătrașcu, Directorul Bucharest Science Festival, evenimentul care are drept scop cultivarea pasiunii pentru știință în rândul publicului larg.

 

Cum comentați concluziile celor două studii amintite mai sus?

Să vă dau un exemplu: nu poți să citești Shakespeare dacă (1) nu știi să citești și (2) dacă nu ai învățat engleza. Știința este cumulativă; lucrurile, mai ales la un nivel de bază sunt interdependente. Dacă nu înțelegi fundamentele, vei ajunge să tratezi știința ca pe o religie, să înveți pe de rost o doctrină, dar de fapt să nu înțelegi nimic din implicații.

La nivelul societății există un deficit major de cultură la modul general și de cultură științifică la modul specific; vedem aceste lucruri în opoziția față de vaccinare, în opoziția față de toate avansurile din biotehnologii… Presa se bucură mereu cu “olimpicii”, cu vreun cercetător român care a obținut nu ştiu ce rezultate… Acești oameni există, sunt reali, doar că ei reprezintă o proporţie infimă la nivelul întregii societăţi.

Ce facem cu cei needucaţi? Cu analfabeţii funcţional? Cu cei care nu sunt obişnuiţi să evalueze critic o informaţie primită? Acești oameni au drept de vot. Cum poți să ai un guvern competent când o mare masă dintre votanți sunt incompetenți? Incompetenții votează cu incompetenții. Vedem acest lucru la noi chiar acum. Guvernul actual este de o incompetență stupefiantă și acest nivel de incompetență flagrantă vine dintr-o lipsă de educație la nivelul societății.

Zilele științei la Adjud, 2017. Foto: Bucharest Science Festival.

Ce este de făcut pentru educația științifică în România?

Sunt multe aspecte; sunt ca piesele unui puzzle, nu poți să obții o imagine coerentă dacă majoritatea pieselor nu sunt puse la locul lor, iar la noi piesele sunt extrem de împrăștiate și amestecate. Încep cu un aspect pozitiv: de când am pornit Festivalul lucrurile au început să se schimbe; am văzut cum de la an la an interesul față de știință crește. Să vă dau un exemplu: față de acum cinci ani, în prezent există o piață de cărți de știință funcțională, există deja un număr edituri care publică astfel de cărți, inclusiv adresate copiilor. Mai mult, au apărut cărţi de aventuri pentru copii în care accentul se pune pe ştiinţă, pe tehnologie. Unele, pe lângă poveste, includ chiar și propuneri de experimente, mici aparate de construit, scheme electrice, mecanisme care pot fi asamblate și studiate de copii… De asemeni, părinții au început să își trimită copii la ateliere științifice. Suntem departe de unde ar trebui să fim, dar e un început bun, iar festivalul a fost conceput tocmai pentru a porni o astfel de mișcare și iată că dă rezultate.

Intervine apoi şcoala, ea este ingredientul principal. Poate cel mai important lucru – şi cel mai greu! – este ca interesul şi curiozitatea copiilor să fie păstrate nealterate, să nu fie tocite printr-o abordare mecanică, impersonală. Ar fi mult de discutat aici, este vorba de atitudinea profesorilor, a părinţilor…

Sunt ore multe de știință în școală, pe hârtie stăm bine, problema este însă în spate. Cum ar trebui îmbunătățite orele de științe?

În primul rând, prin îmbunătățirea corpului profesoral.

Noi am dezvoltat multe programe împreună cu şcoli din întreaga ţară şi am avut ocazia să întâlnesc profesori extraordinari, pasionaţi de meseria lor şi cu atenţie faţă de copii. Ei pot fi folosiți pe post de catalizatori ai schimbării.

Există profesori buni în şcoli, dar, din nefericire, acești oameni sunt deseori trași în urmă, demotivați, chiar de către colegii lor. Intervine și sistemul, dar vorbesc de nivelul uman. Dacă ai un profesor bun, ceilalți încep să se simtă amenințați, sar și se coalizează împotriva acestuia. Aici este problema.

Pe lângă marea masă a corpului profesoral, unde mai este problema?

O altă problemă mare este la minister, unde majoritatea posturilor de decizie sunt ocupate de oameni de paie, de incompetenți, de sus în jos. Un ministru mai incompetent ca cel din prezent nu am văzut. Mă plângeam de doamna Andronescu, ale cărei mandate au reprezentat o catastrofă pentru învățământul românesc, dar iată că se poate şi ceva mai rău. Măcar doamna Andronescu nu poate fi suspectată de stupiditate; ea a avut o carieră științifică decentă. Cu astfel de miniștri cum credeți că sunt cei din subordine?

Apoi avem o problemă cu subfinanțarea. Nu este doar o problemă legată de suma absolută investită în învățământ, ci şi de modul în care sunt folosiţi banii. Presupun că aţi auzit de “măreaţa realizare” a ministrului actual, celebrul manual de sport. Este un caz flagrant de imbecilitate instituțională. Eu nu spun că nu ar trebui să existe eventual un manual la sport, nu spun că un suport scris nu ar ajuta. Ceea ce spun este că pe lista priorităților acest manual era foarte jos și alocarea unor resurse pentru așa ceva este o dovadă de incompetență managerială. Mai mult, acel manual este complet inutil, este prost alcătuit.

Sau vestitul Compendiu, o compilație fără sens, un ghiveci. Pe jumătate de pagină se povestește despre evoluția omului, iar în cealaltă se vorbește de Biblie și se dau exerciții despre cum a creat Dumnezeu lumea!

Să mă întorc la subfințare. Da, învățământul este subfinațat, ceea ce înseamnă că folosirea inteligentă a resurselor este cu atât mai importantă. Banii disponibili ar putea fi folosiți mult mai bine pentru pregătirea reală a profesorilor, pentru a li se forma niște competențe. Să înveţe engleza, de exemplu. Resurse educaționale de calitate sunt peste tot: CERN, Observatorul Astronomic European (ESO), Agenția Spațială Europeană (ESA), muzeele mari, toate au tone de resurse educaționale pentru orice. Doar că tu, profesorul, trebuie să ai capacitatea de a știi că există acele lucruri, de a le selecta, de a le adapta. Și aici ne întoarcem la educația profesorilor pentru că o bună parte dintre ei nu se descurcă în limba engleză, care le-ar da acces la vaste resurse educaționale și i-ar conecta cu lumea.

Kids’ lab, 2017. Foto: Bucharest Science Festival.

Revenind la profesori, ce alte abilități le lipsesc?

De exemplu, discernământul. Majoritatea profesorilor încurajează învățatul pe de rost; se practică învățatul pe de rost al unor lucruri fără rost. Am o colegă în asociație – profesoară de biologie – care insistă ca copiii să înțeleagă ce învață și să nu învețe pe de rost, dar trebuie să ducă o luptă continuă cu părinții, cu conducerea școlii, cu inspectorii… Chiar și cu copiii! Îţi trebuie multă energie şi rezistenţă ca să te poți lupta cu un sistem de îndobitocire în masă așa cum este școala noastră!

În același timp, profesorilor le lipsesc abilitățile de comunicare cu copiii, cu părinții, abilitățile de management al timpului. Investiția într-o serie de programe reale de comunicare este necesară, dar într-o manieră inteligentă și, de asemeni, trebuie să existe o incentivare pentru profesori. Să primească spre exemplu niște bani la salariu pentru noi abilități dobândite, nu doar pentru că au mai petrecut un an în învățământ.

Dar părinții unde greșesc?

E un cerc vicios. Uneori, părinții sunt problema principală… Presiunea pe care o pun părinții pe profesori nu este în direcția care trebuie. Unul din motivele pentru care învățământul este de proastă calitate sunt părinții, pentru că ei pun presiune în altă parte. Ei ar vrea ca elevii să învețe pe de rost, să nu fie nevoiți să se implice în educația copiilor; și-ar dori o educație de tip militar. Obediența nu funcționează și nu duce la inteligență. Din păcate, sistemul de educație românesc încurajează obediența, iar asta se vede peste tot în jurul nostru, la școală și la guvernare. Trebuie înțeleși și ei, pleacă dimineața de acasă se întorc seara, câtă energie să mai aibă pentru copil? Nu trebuie să blamăm oamenii individual. Pe de altă parte, profesorii nu au nici timpul fizic și nici capacitatea să înlocuiască rolul părintelui.

În continuare părinții se agită să strângă bani de cadouri pentru “doamna”, deși nu le-a cerut nimeni asta, exagerează cu temele… Cu temele nu este nimic rău, trebuie făcute, dar cu cap. Uneori ai noroc de profesori care dau temele cu cap, iar părinții exagerează și nu au discernământ referitor la ce ar trebui să învețe și cum ar trebui să învețe copilul. Sunt pe principiul să fie mult!… Încearcă să compenseze calitatea cu cantitatea, lucru care face rău pentru că îndepărtează copilul de plăcerea de a învăța.

O concluzie a discuției de azi?

Ministerul ar avea puterea să schimbe lucrurile. Un cerc vicios nu se poate rupe din interior; aici intervine rolul ministerului care poate rupe acest cerc vicios din afară, intervenind pe trainingul și pe selectarea profesorilor. În același timp, trebuie conștientizat faptul că nu este normal să ai clase de 30 – 40 de copii, pentru că nu ai cum să îi gestionezi. Sunt școli în care se învață în trei schimburi pentru că s-a schimbat structura populației pe cartiere. În București nu s-au construit școli de ani de zile, dar autorităţile dau în schimb bani pentru aşa zisa Catedrală a Mântuirii Neamului şi statui kitsch…

Ascultându-l pe Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, în cadrul Bucharest Science Festival, 2017. Foto: Bucharest Science Festival.

Bucharest Science Festival a ajuns la a cincea ediție. Cum a fost publicul care a participat la cea mai recentă ediție?

Lumea care vine la evenimente, profesorii, copiii sunt receptivi, sunt atraşi de ştiinţă, îşi doresc să afle lucruri noi. Hai să capitalizăm acest interes, să construim pe baza lui – terenul este însămânțat deja. Hai să investim în educaţie, în învăţământ, în cercetare! Nu este rocket science, avem nenumărate exemple de ţări care au reuşit să iasă din marasmul social şi economic investind inteligent în educaţie. Când discutăm de societate și de educație trebuie să luăm în calcul un timp lung raportat la durata vieții omului. Orice măsură luată acum se va vedea în societate peste 10, 15, 20 de ani. Dacă noi nu facem acum ceva pentru învățământul românesc, economia noastră va fi la pământ, iar copiii noștri vor trăi într-o societate fracturată. Sunt niște realități care trebuie conștientizate!

Istoria ne arată cât se poate de clar: investiţia în educaţie și în știinţă este cea mai bună asigurare pentru viitor!

 

Bucharest Science Festival este un eveniment anual, organizat la sfârșit de septembrie, de către Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) împreună cu Planeta Științei.



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*