Eram pierdut“ – spune Leon Fleisher şi, după 40 de ani, încă se mai simte disperarea sfîşietoare. Unul din cei mai mari pianişti concertanţi ai lumii, Fleisher îşi aminteşte de urmările acelei zile din 1965, cînd cariera sa, construită cu atîta grijă (primul recital public la 8 ani; o prestaţie în compania Filarmonicii din New York la Carnegie Hall la 16 ani), s-a curmat pe neaşteptate. Fleisher, exuberant ca o simfonie de Beethoven, se află în salonul de muzică al locuinţei sale din Baltimore.
Foto: Cary Wolinsky

„Eram pierdut“ – spune Leon Fleisher şi, după 40 de ani, încă se mai simte disperarea sfîşietoare. Unul din cei mai mari pianişti concertanţi ai lumii, Fleisher îşi aminteşte de urmările acelei zile din 1965, cînd cariera sa, construită cu atîta grijă (primul recital public la 8 ani; o prestaţie în compania Filarmonicii din New York la Carnegie Hall la 16 ani), s-a curmat pe neaşteptate. Fleisher, exuberant ca o simfonie de Beethoven, se află în salonul de muzică al locuinţei sale din Baltimore.

Foto: Cary Wolinsky

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*