Uite viața, nu e viața!

Această afloriment a fost surprins pe cameră de roverul Curiosity în decembrie 2012, în apropierea Craterului Gale. Crustele în plăci indică sedimentare în mediu lacustru. Foto: NASA/Corbis

Pe 29 decembrie 2012, un meteorit a căzut în Sri Lanka, lângă Polonnaruwa.

După numai două săptămâni, un grup de cercetători britanici care au  disecat un fragment din el au anunțat că au descoperit încrustate în masa minerală, diatomee fosilizate (diatomeele sunt  alge unicelulare sunt foarte răspândite în mediul acvatic al planetei noastre). Cercetătorii au publicat deja primele rezultate în ediția on-line a  Journal of Cosmology, descoperirea fiind considerată drept cea mai importantă din ultimii 500 de ani. Ar trebui să fim nemaipomenit de bucuroși. Dar, iată, nu suntem.  Căci povestea căutării vieții în sistemul solar, îndeosebi pe  Marte, a fost un șir de speranțe și decepții.
Dincolo de  mitologii și SF-uri care au populat Marte cu tot felul de monștri dușmănoși, prima mare iluzie științifică a pornit de la astronomii care au descris pe Planeta Roșie  o rețea de canale, alcătuind aparent un gigantic sistem de irigații, aducând apă dinspre calotele  polare spre zonele aride. Cel mai îndârjit dintre aceștia, Percival Lowell, a văzut pe la 1900, prin telescopul lui privat din Deșertul Arizona, cum la intersecția canalelor există un fel de oaze, care își schimbă culoarea  în funcție de anotimp.  O civilizație ce  agonizează pe o planetă tot mai uscată,  dar care luptă cu clima potrivnică, folosind  o tehnologie avansată. Acest scenariu dramatic a dăinuit timp de decenii. Puștii fiind, eram fascinat de perspectiva ca într-o zi să-i întâlnim, să le sărim în ajutor. Dar în anii ’70,  sondele  Mariner 4, și mai ales Mariner 9, au produs fotografii multe, clare, prozaice, ale reliefului marțian, spulberând orice urmă din frumoasa poveste. Marte dezvăluia  un relief complex, plin de cratere și văi, dar complet arid și aparent fără viață.  În 1976, testele făcute de landerele Viking 1 și 2, au dus la rezultate contradictorii: un experiment a detectat un fel de activitate metabolică în solul marțian! Cercetetătorii NASA au destupat șampania, presa a sărit în sus. Dar următoarele  două  teste au infirmat descoperirea. Azi doar puțini cercetători mai cred că aceea șampanie merita deschisă.
Misiuni precum Viking costă miliarde de dolari. Dar probele de pe Marte vin și gratis la noi. Sunt meteoriții marțieni, ce ne pot furniza multe informații. Lucrând în cadrul unui proiect de culegere de meteoriți, Roberta Score a găsit în 1980, în zona Allan Hills din Antarctica, un meteorit cât un cartof. Păstrat în heliu lichid, i-a venit rândul la disecție 15 ani mai târziu. Cercetătorii au observat un fel de bastonașe carbonatice, de dimensiuni nanometrice, foarte asemănătoare cu niște bacili. Descoperirea  a fost considerată atât de epocală încât NASA i-a servit-o pe tavă  președintelui SUA, Bill Clinton. Lui i-a revenit cinstea de  a anunța lumii, în memorabila zi de 7 august 1996, din balconul Casei Albe, că oamenii de știință americani au dovada că nu suntem singuri în Univers!
Entuziasmul a cuprins întreaga omenire, revistele științifice, ziarele, telviziunile au făcut din covrigeii carbonatici eroii zilei. Doar revista Science tăcea. Abia după un an ea a publicat articolul Requiem for Life on Mars, o sinteză a contraargumentelor solide, aduse de cârcotași.  Mi-am șters o lacrimă pe acest nou mormânt.
Acești nesuferiți cârcotași aduc acum argumente că diatomeele din meteoritul din Sri Lanka, ce ar fi fost desprins dintr-o cometă, arată a contaminare tipică cu microoganisme terestre.  Cei mai mulți oameni de știință sunt prudenți.  Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt!
În următoarele zile, roverul marțian Curiosity va investiga craterul Gale, a cărui geologie arată că în urmă cu aproape 4 miliarde de ani a găzduit un lac. Deci apă. Deci, poate că viață. Căci  apa este  mediul de reacție ideal ce face posibilă formarea moleculelor complexe pe care le presupune viața, așa cum o cunoaștem noi. Curiosity va face pentru prima dată și mici foraje în sol. Chiar dacă asta poate însemna un fel de cod galben și pentru astrobiologi, e bine să ne temperăm entuziasmul, căci până acum viața extraterestră a murit înainte de a exista.
Cristian Lascu



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*