Două vorbe… despre gemeni

Johanna Gill, în vârstă de şase ani, îşi aşază protector braţul pe umerii surorii ei, Eva. Amândouă gemenele au o formă uşoară de autism, o boală legată de moştenirea genetică. Foto: Jodi Cobb

Gemenii ne pot spune cum genele interacţionează cu mediul pentru a ne face ceea ce suntem.

În fiecare vară, în primul weekend din august, mii de gemeni se îndreaptă spre Twinsburg, Ohio, un orăşel la sud-est de Cleveland numit după fraţii gemeni identici acum aproape două secole.
Ei vin, doi câte doi, la Festivalul Zilele Gemenilor, un maraton de trei zile de picnicuri, etalare de talente şi concursuri de asemănare, devenit cea mai mare întrunire din lume a gemenilor.

Dave şi Don Wolf, din Fenton, Michigan, vin la festival de mulţi ani. Ca majorităţii gemenilor care participă, le place să-şi petreacă timpul împreună. De fapt, în ultimii 18 ani, cei doi şoferi de camion de 53 de ani, cu bărbi identice până la piept, au parcurs împreună cam cinci milioane de kilometri, transportând orice, de la scutece la supă la conservă, din locuri precum Seattle, Washington, şi până în Camden, New Jersey. Cât unul conduce Freightlinerul pe motorină, celălalt moţăie pe bancheta din spate. Ascultă aceleaşi posturi de radio country-gospel prin satelit, au aceleaşi nemulţumiri foarte conservatoare faţă de guvernul supradimensionat şi, pe drum, au aceeaşi dietă – cârnaţi, mere şi brânză Cheddar nematurată. În zilele libere, vânează sau pescuiesc împreună. E un stil de viaţă care le prieşte.
„Trebuie să fie ceva cu gemenii“ – spune Don.
În această după-amiază, la festival, fraţii s-au oprit la un cort al cercetătorilor sponsorizaţi de FBI, de Universitatea Notre Dame şi de Universitatea din Virginia de Vest. În cortul mare şi alb, tehnicienii fotografiază perechi de gemeni cu aparate foto de înaltă rezoluţie, le iau amprentele şi le scanează irisurile, ca să vadă dacă pot fi deosebiţi de cele mai noi programe de identificare facială.
„Nouă gemenii ni se par identici, dar un sistem de scanare digitală depistează diferenţe minime între pistrui, porii pielii sau curbura sprâncenelor“ – spune Patrick Flynn, expert în computere de la Notre Dame. Dar – adaugă el –, deocamdată şi cele mai avansate sisteme de pe piaţă se încurcă la schimbări de lumină, expresii faciale şi alte complicaţii, fie că e vorba de gemeni sau nu.
Fraţii Wolf, cu bărbile care le acoperă jumătate din faţă, reprezintă o provocare aparte. Situaţia pare să-i amuze. „După ce m-au pozat – spune Dave –, l-am întrebat pe unul dacă m-ar mai recunoaşte cineva dacă aş sparge o bancă, apoi m-aş duce acasă şi m-aş rade. S-a uitat la mine cam strâmb şi a zis: «Probabil că nu. Dar mai bine n-o spargeţi.»“

Natură şi educaţie
Flynn şi colegii lui nu sunt singurii oameni de ştiinţă care au venit aici să facă studii. Cu acordul organizatorilor evenimentului, alte câteva grupuri şi-au pus standurile în mica parcare de la margi-nea zonei de festival. În cortul de lângă proiectul FBI, cercetătorii de la Centrul Monell Chemical Senses, din Philadelphia, le cer gemenilor să bea ceşcuţe cu alcool, ca să vadă dacă reacţionează la fel la gust. Alături, doctorii de la University Hospitals, din Cleveland, le pun întrebări gemenelor despre probleme de sănătate feminină. În cealaltă parte a terenului, un dermatolog de la Procter & Gamble îi chestionează pe gemeni despre problemele pielii.
Pentru oamenii de ştiinţă şi cercetătorii din domeniul biomedical din toată lumea, gemenii sunt o preţioasă oportunitate de a elucida influenţa genelor şi a mediului – a naturii şi a educaţiei. Dezvoltaţi dintr-un singur ovul fertilizat despărţit în două, gemenii identici au practic acelaşi cod genetic. Diferenţele – de exemplu, pielea unuia arată mai tânără – se datorează factorilor de mediu, cum ar fi expunerea mai scăzută la soare.
Alternativ, comparând experienţele gemenilor identici cu ale celor fraternali, născuţi din ovule diferite, şi cu circa jumătate din ADN în comun, cercetătorii pot afla în ce măsură genele ne pot afecta vieţile. Dacă gemenii identici tind să aibă aceeaşi boală mai des decât cei fraternali, atunci vulnerabilitatea la boli trebuie să fie cauzată, cel puţin parţial, de ereditate.
Cele două direcţii de studiu – diferenţele dintre gemenii identici, pentru identificarea influenţei mediului, şi comparaţiile între ei şi cei fraternali, pentru măsurarea rolului eredităţii – sunt esenţiale pentru înţelegerea întrepătrunderii naturii şi educaţiei în stabilirea personalităţii, a comportamentului şi vulnerabilităţii noastre la boli.
Recent însă studiile asupra gemenilor i-au îndrumat pe oamenii de ştiinţă spre o concluzie nouă, radicală şi aproape eretică: natura şi educaţia nu sunt singurele forţe elementare implicate. Epigenetica, un domeniu recent apărut, arată că intervine un al treilea factor, care, în unele cazuri, face legătura între mediu şi genele noastre, iar în altele ne modelează independent identitatea.

Chiar şi când nu joacă în filme precum Creeporia, o comedie horror, Camille Kitt (stânga) şi sora ei, Kennerly, preferă să se îmbrace la fel. În plus, gemenele sunt harpiste profesioniste şi foste instructoare de tae kwon do. Foto: Jodi Cobb

Gemenii Jim
Ideea de a măsura influenţa eredităţii folosind gemenii a apărut încă din 1875, când savantul englez Francis Galton a sugerat prima dată această abordare (inventând expresia „natură şi educaţie“). Dar studiile asupra gemenilor au luat o turnură neaşteptată în anii ’80, după descoperirea a numeroşi gemeni identici separaţi la naştere.
Povestea a început cu intens mediatizatul caz al celor doi fraţi pe nume Jim. Născuţi în Piqua, Ohio, în 1939, Jim Springer şi Jim Lewis au fost daţi spre adopţie încă de mici şi crescuţi de către familii diferite, care întâmplător i-au botezat la fel. În 1979, când Jim Springer s-a reîntâlnit cu fratele lui, au descoperit, la vârsta de 39 de ani, un întreg şir de asemănări şi coincidenţe. Ambii aveau 1,80 m şi 82 kg. În copilărie avuseseră câini pe nume Toy şi merseseră în vacanţe la Plaja St. Pete, din Florida. În tinereţe, se căsătoriseră cu femei pe nume Linda, de care apoi divorţaseră. A doua soţie, pentru amândoi, se numise Betty. Îşi botezaseră fiii James Alan şi James Allan. Lucraseră ca şefi de poliţie cu jumătate de normă, le plăcea să meşterească prin casă, sufereau de migrene, fumau ţigări Salem şi beau bere Miller Lite. Deşi aveau frizuri diferite – Jim Springer purta breton, iar Jim Lewis îşi pieptăna părul pe spate –, aveau acelaşi zâmbet puţin strâmb, voci identice şi recunoşteau că le lasă soţiilor bilete de dragoste. De cum a auzit despre cei doi Jim, Thomas Bouchard, Jr., psiholog la Universitatea din Minnesota, i-a invitat la laboratorul lui din Minneapolis, unde, împreună cu echipa lui, le-a dat o serie de teste care le-au confirmat asemănările. Deşi fiecare îşi urmase propriul drum în viaţă, gemenii Jim păreau să fi urmat căi asemănătoare.
„Stăteam la o masă cu ei, în prima zi – spune Bouchard –, şi ţin minte că aveau unghiile roase până la carne. M-am gândit: «Asta n-ar întreba niciun psiholog, dar îţi sare în ochi.»“
Mai târziu, scepticii au susţinut că detaliile erau exagerate, iar coincidenţele – doar coincidenţe. Dar Nancy Segal, profesor de psihologie la Universitatea de Stat California, din Fullerton, confirmă asemănările izbitoare dintre gemenii Jim. „I-am cunoscut la circa un an după ce s-au reîntâlnit şi erau absolut pe aceeaşi lungime de undă – spune Segal, care s-a alăturat echipei lui Bouchard în 1982. Deşi aveau tunsori diferite, nu reuşeam să ţin minte care era unul şi care celălalt.“
Cercetătorii descoperiseră între timp şi alţi gemeni care fuseseră separaţi în copilărie şi reuniţi la maturitate. În două decenii, în laboratorul lui Bouchard au intrat 137 de perechi de gemeni, în cadrul aşa-numitului „Studiu al Universităţii Minnesota asupra gemenilor crescuţi separat“. Li se testau aptitudinile mentale – vocabularul, aritmetica, memoria vizuală, capacitatea de rotaţie mentală. Li se testa funcţionarea plămânilor, li se examina inima şi li se măsurau undele cerebrale. Completau teste de personalitate şi de IQ şi răspundeau la întrebări despre viaţa lor sexuală. Per total, fiecare geamăn era bombardat cu peste 15.000 de întrebări.
Înarmaţi cu volumul enorm de date, Bouchard, Segal şi colegii lor au început să descurce unul dintre cele mai încâlcite mistere ale naturii umane: de ce unii oameni sunt veseli, iar alţii trişti? De ce unii sunt extravertiţi, iar alţii timizi? De unde vine inteligenţa generală? Cheia abordării lor era conceptul statistic numit eritabilitate. În sens larg, eritabilitatea unei trăsături arată în ce măsură diferenţele dintre membrii unei populaţii se explică prin diferenţele din genetica lor. Comparând probabilitatea apariţiei unei trăsături comune la gemenii identici cu probabilitatea apariţiei aceleiaşi trăsături la cei fraternali, cercetătorii pot calcula în ce măsură diferenţele se datorează variaţiei genetice. Înălţimea, de exemplu, se situează de obicei la cifra 0,8, ceea ce înseamnă că 80% dintre diferenţele de înălţime dintre indivizii unei populaţii se datorează variaţiilor de alcătuire genetică.
Uitându-se la datele despre inteligenţa gemenilor, echipa lui Bouchard a ajuns la o concluzie controversată: la persoanele crescute în aceeaşi cultură, cu aceleaşi posibilităţi, diferenţele de IQ sunt produse în mare parte de genetică, nu de pregătire sau educaţie.

Text: Peter Miller

Vezi articolul integral în revistă



3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*