Citind gânduri

Foto: David M. Phillips/Visuals Unlimited/Getty Images

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să identifice vizual un gând care trece prin creierul unui pește.

Noua tehnologie ar putea fi utilă în studiul percepției și chiar în descoperirea de noi medicamente pentru bolile psihice.
„Lucrarea noastră e prima care arată activitatea cerebrală a unui animal intact în timp real, în mediul său natural“, spune Koichi Kawakami, de la Institutul Național Japonez de Genetică. „Cel mai important e că putem face invizibilul vizibil.“
Descoperirea a presupus dezvoltarea unei sonde fluorescente ultra-sensibile care să detecteze activitatea neuronală. Kawakami și echipa sa au mai pus la punct și o metodă genetică de a insera acea sondă exact în neuronii vizați. Asta le-a permis să vadă activitatea neuronilor în creierul unui pește-zebră.
Akira Muto, de la laboratorul Kawakami, principalul autor al studiului, a folosit noul instrument pentru a cartografia ce se întâmplă atunci când peștele vede ceva bun de mâncare, în cazul de față, un parameci. În plus, ei au putut corela activitatea creierului cu captura prăzii.
Deoarece peștele-zebră are o structură a creierului foarte asemănătoare celei umane, oamenii de știință ar putea răspunde la întrebări privind circuitele cerebrale implicate în comportamente complexe, de la simpla percepție la mișcări sau luarea deciziilor.
„În viitor, vom putea interpreta comportamentul unui animal, inclusiv procesele de învățare și memorie, frica, bucuria sau furia, bazându-ne pe activitatea anumitor combinații neuronale“, spune Kawakami.
El crede și că perfecționarea tehnicii ar putea ajuta și la identificarea substanțelor chimice care afectează activitatea neuronilor, scurtând semnificativ timpul de realizarea de noi medicamente pentru afecțiuni psihice.

Studiul a apărut în jurnalul Current Biology.

Sursa: Science Daily



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*