Camere cu vedere

Cu ajutorul camerei obscure, imaginea răsturnată a toamnei din Central Park ajunge pe pereții și tavanul unei încăperi din New York. Faceți întuneric într-o încăpere, creați un mic orificiu pentru lumină și exteriorul va pătrunde în ea. Foto: Abelardo Morell

Camera obscură a fotografului Abelardo Morell transformă încăperile întunecate în peisaje magice. 

Ceva ciudat și minunat se întâmplă când lumina pătrunde într-un spațiu întunecat printr-o deschizătură foarte mică, un fenomen descris de Aristotel încă în secolul al patrulea î.Hr. În Italia renascentistă, Leonardo a făcut și el schițe care explică procesul. În Coney Island și în alte stațiuni de pe malul mării din secolul al XIX-lea, turiștii stăteau la coadă pentru a-i vedea rezultatele magice. Acum să trecem la o sală de clasă din Boston din anul 1988. Abelardo Morell, născut în Cuba, care preda un curs introductiv de fotografie la o facultate de artă, a fost curios să pășească înapoi în timp. Într-o zi însorită, el a acoperit ferestrele clasei cu plastic negru, făcând întuneric ca într-o peșteră, a decupat un orificiu de 1,8 cm în material și le-a spus elevilor săi să privească atent. Aproape instantaneu, peretele din spate a prins viață ca un ecran de cinema, suprafața s-a acoperit cu imaginea estompată a oamenilor și automobilelor care se deplasau afară, pe Bulevardul Huntington. La o privire mai atentă, imaginea era cu susul în jos, cerul pe podea, solul pe tavan, legile gravitației părând s-o ia razna.

Morell își transformase sala de clasă într-o cameră obscură, o cameră întunecată, numele latinesc a ceea ce a fost probabil primul dispozitiv de surprins imagini și strămoșul aparatului foto.

Explicarea principiului optic din spatele dispozitivului este probabil cea mai complicată parte. O cameră obscură primește imagini la fel ca ochiul uman – printr-o deschizătură mică și cu susul în jos. Lumina pătrunde prin orificiu pieziș: razele reflectate de partea superioară a obiectelor, cum ar fi copacii, sunt direcționate în jos, iar cele din planul inferior, de pildă florile, în sus. Aceste raze traversează spațiul întunecos și formează o imagine inversată. Pare un miracol sau un truc de bâlci, dar e fizică de liceu. Creierul corectează în mod automat imaginea formată pe retină, iar într-un aparat de fotografiat obișnuit, imaginea e inversată de o oglindă.

Versiunea portabilă a camerei obscure – o cutie al cărei orificiu era dotat cu o lentilă – a devenit pentru prima dată populară în secolul al XVII-lea și a fost adaptată de pictori precum Johannes Vermeer și Canaletto ca instrument ajutător. Oamenii de știință au folosit-o pentru a observa eclipsele solare, așa cum fac astăzi copiii, folosind cutii de pantofi. Pentru a capta imaginea proiectată, inventatorii de la începutul secolului al XIX-lea au început să introducă în spatele cutiei hârtie sau plăci de metal tratate chimic  și astfel a luat naștere arta fotografică.

Pentru Morell, profesor de fotografie, acea zi din clasă a constituit o revelație. „Când am văzut cum acești studenți pregătiți și studioși au fost fermecați și dezarmați de imaginea de pe perete, am știut că e vorba de ceva foarte puternic.“

Primul său proiect, conceput să-l ajute la predare, a fost fotografierea procesului în sine. Rezultatul a fost „Becul“ (deasupra) din 1991. Folosind materiale simple, de uz casnic, Morell a ilustrat funcțiile schimbătoare ale camerei obscure, arătând cu eleganța unei naturi moarte olandeze cum se formează o imagine fotografică.

Următoarea provocare pentru Morell a fost să fotografieze imaginile spectrale care se formează înăuntrul unei încăperi transformate în cameră obscură. După știința sa, nimeni nu mai făcuse asta. A fost nevoie de luni pentru a pune la punct tehnica, pentru a găsi mărimea corectă a orificiului care să ofere deopotrivă luminozitate și claritate și pentru a determina timpul de expunere corect, pentru ca detaliile să apară pe film. Apoi a trebuit să aleagă o cameră… cu vedere.

Prima reușită a lui Morell a survenit în propria casă din Boston. El a instalat aparatul de format mare pe un trepied în dormitorul fiului său, unde a lăsat să pătrundă doar o rază îngustă de lumină, și a declanșat expunerea. A părăsit încăperea și a așteptat. Opt ore. Rezultatul a fost uimitor. Imaginea developată înfățișa copacii și casele de vizavi cu susul în jos, plutind pe deasupra  jucăriilor băiatului, ca într-o scenă de basm. „A fost amețitor – spune Morell. M-am simțit ca în momentul în care a fost inventată fotografia.“

Foto: Abelardo Morell

De la acea revelație, Morell a continuat să producă cu ajutorul camerei sale obscure unele dintre cele mai originale și mai captivante lucrări din fotografia contemporană. Imaginile sale redau de la panoramele arămii din New York până la peisajele calde ale Italiei. Acum câțiva ani, el a trecut la culoare, pentru a se bucura de intensitatea acesteia, și a început să inverseze imaginile cu ajutorul unei prisme.

Înlocuind filmul cu un senzor digital, mai sensibil la lumină, el a redus timpul de expunere de la ore la minute, ceea ce i-a permis să surprindă nori, umbre și alte fenomene atmosferice în mișcare. Cel mai încântat este de lucrările sale realizate folosind un cort fără folia de la bază, o cameră obscură portabilă, pe care o instalează pe acoperișuri, în parcuri sau pe străzile orașului pentru a proiecta imagini direct pe sol, oferind celor mai recente fotografii ale sale și o textură.

„Vreau să reîmprospătez modul în care oamenii văd lumea“ – spune Morell. Ștergând granițele dintre peisajul real și cel oniric, imaginile sale ne deșteaptă privirea. Tom O’Neill



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*