Inundaţii străvechi. Albia sinuoasă a lui Ma’adim Vallis (stînga), unul dintre canioanele mari de pe Marte, se deschide în Craterul Gusev, un bazin lat de 160 km (parţial vizibil sus, în imaginea THEMIS, în infraroşu) din zona dealurilor cu cratere, din emisfera sudică. Se crede că un mare lac din zona sudică, muntoasă, a planetei s-a revărsat acum circa 3,5 miliarde de ani, iar şuvoiul, care se îndrepta spre nord, a săpat canionul, apoi s-a scurs în crater, formînd un nou lac. Unul din cele două vehicule ale NASA urmează să ajungă luna aceasta pe Gusev, ca să studieze rocile sedimentare.

Violenţe geologice similare au săpat imensul canal la nord de Kasei Valles (dreapta, o imagine MOLA în coduri de culoare). În ciuda dimensiunilor sale mari – lat de circa 500 km şi lung de vreo 3.000 km -, unii cercetători cred că eliberările catastrofale de apă subterană care au săpat valea au durat poate doar săptămîni sau luni. Alţii cred că gheaţa a blocat apa în subteran. Cînd s-a rupt, posibil în urma activităţii vulcanice, apa a răbufnit cu furie. Debitul apei prin Kasei ar fi putut fi de un miliard de metri cubi pe secundă -, ceea ce face din Strîmtoarea Gibraltar sau Amazon nişte rîuleţe (desenul din dreapta). Unde s-a dus toată această apă este o întrebare importantă pentru toţi cercetătorii care încearcă să pătrundă istoria geologică a planetei. Poate că o parte s-a scurs în sol şi a îngheţat, a format calote polare sau s-a pierdut în atmosferă, dar tot nu iese la socoteală volumul de apă.

Foto: Echipa ştiinţifică MOLA şi NASA/Goddard Space Flight Center

Be the first to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată


*