Suferinţă perpetuă

Înmoaie şi înfăşoară bine. O baie caldă şi un prosop umed pe cap, apoi unguente medicamentoase sub bandajele înfăşurate pe corp ca pe o mumie – este o parte din rutina zilnică prin care Olivia Fitzgerald, de 11 ani, îşi rehidratează pielea dureros de uscată. Suferinţa ei, dermatită atopică severă, e declanşată de alergiile la mucegai, iarbă, nuci, pisici şi cîini. Deşi starea ei poate fi un chin atipic, Olivia nu e în niciun caz singura: rata alergiilor la scară globală e în continuă creştere, iar oamenii de ştiinţă caută explicaţii şi leacuri. Foto: David Mclain

Alergiile: o epidemie modernă.

Subţirel şi serios, se urcă pe bicicletă. Degetele lui lungi apucă strîns ghidonul şi îşi verifică echilibrul. Astăzi este răcit, iar cearcănele lui sînt mai întunecate decît de obicei. Cînd explică în ce situaţie se află, vorbeşte chibzuit. „Nu mănînc mult, şi numai dacă verifică mama ingredientele. Pe urmă pot să mănînc. Dar nu înainte.“
De ce atîta prudenţă? Poate ca urmare a faptului că şi-a petrecut atît de mult timp din copilărie încercînd să se facă înţeles de medici, în timp ce tînjea după aer. Cînd ştii că şi cel mai simplu lucru te poate omorî… ei bine, asta te face un băiat grijuliu.
Cameron Liflander are alergii. Asta nu-l deosebeşte cu nimic de alţi peste 50 de milioane de americani din zilele noastre. Însă problema lui nu ar fi doar ochii umezi sau mîncărimea din gît, pe care le asociem cu acest cuvînt. Organismul în vîrstă de şapte ani al lui Cameron poartă un război crunt cu mediul înconjurător. Iar mama lui se teme că, într-o bună zi, mediul înconjurător ar putea învinge.

„Un pediatru mi-a zis că mă port prosteşte – spune Pamela Liflander, care a tot întrebat de ce sugarul ei avea secreţii, erupţii cu pustule şi voma des. Medicul mi-a zis că niciun copil sub trei ani nu face alergii adevărate, iar erupţiile şi stările de vomă o să dispară. Dar eu mai avusesem un copil înainte de Cameron. Ştiam cum ar trebui să arate un bebeluş sănătos. Acesta nu era un bebeluş sănătos.“
Cameron continua să arate bolnăvicios, dar ritmul lui de creştere era în grafic. A fost alăptat la sîn aproape un an, iar Pamela i-a introdus alte alimente treptat. Într-o zi, i-a dat o bucăţică de ton. Cameron s-a înroşit, s-a umflat ca un burete de mare şi se sufoca. Un medicament, benadryl, a rezolvat problema, dar la următorul şoc anafilactic au ajuns în camera de gardă a spitalului din apropierea casei lor, din Riverside, Connecticut. Avea să fie prima dintr-un lung şir de vizite.
La cîte lucruri ar putea fi alergic un copil? În următorii cîţiva ani, soţii Liflander aveau să afle.

Să presupunem că 54,3% dintre cetăţenii americani ar avea cancer. Această cifră ar putea stîrni o panică de proporţii naţionale – investigaţii care să caute erori în alimentaţia noastră, în mediul înconjurător, în nivelul de activitate… ceva. De fapt, acesta este numărul de americani care prezintă o reacţie epidermică pozitivă la unul sau mai mulţi alergeni (deşi nu toţi cei care au un rezultat pozitiv la teste au cu adevărat boli alergice, cum ar fi rinita, astmul sau eczemele).

Simptomele alergiei – strănut, dificultăţi respiratorii, mîncărimi şi erupţii – semnalează faptul că sistemul imunitar reacţionează nebuneşte şi atacă invadatori străini care, în mod normal, nu reprezintă ceva vătămător. Printre alergeni se numără: polenul, căpuşele de praf, mucegaiul, diverse alimente, latexul, medicamentele, insectele care înţeapă sau orice altă substanţă trăsnită la care organismul decide să reacţioneze sau să hiperreacţioneze.
Astmul are o contribuţie semnificativă în a da de lucru alergologilor. Această inflamaţie cronică provoacă comprimarea căilor respiratorii, afectînd aproximativ 20 de milioane de americani, de două ori mai mulţi decît acum 20 de ani. Aproximativ 4.000 dintre ei mor anual. Dar, ca să fim exacţi, alergiile ucid rareori. Ele fac doar ca victima să se simtă oribil – uneori pentru o perioadă scurtă, alteori toată viaţa.

SUA nu sînt singura ţară cu o rată ridicată a alergiilor. În Marea Britanie, peste 20% din populaţie are alergii active. Noua Zeelandă, Australia şi Irlanda, precum şi Marea Britanie sînt ţările unde astmul are cea mai largă răspîndire din lume. Alergiile, ca şi obezitatea, sînt în principal epidemii ale lumii moderne. Pe măsură ce ţările se industrializează, tinde să crească şi procentul populaţiei afectate. Există zone izolate din America de Sud sau Africa, de exemplu, unde alergiile sînt practic inexistente.

La prima vedere, problema alergiilor pare simplă şi, pentru cei mai mulţi dintre noi, şi soluţia e simplă: un medicament aflat la îndemînă, precum zyrtecul sau atroventul, pentru a trata simptomele. Dar poate nu este chiar atît de simplu.
Aceia dintre noi care au peste 40 de ani nu-şi amintesc să fi discutat nici măcar o singură dată la şcoală despre alergiile alimentare. În prezent, 6% dintre copiii mici au alergii alimentare, iar numărul celor cu alergie potenţial fatală la alune s-a dublat între 1997 şi 2002. Copiii precum Cameron stau la mese speciale în timpul prînzului; există site-uri pe web şi grupuri de susţinere pentru părinţii care îşi şcolarizează acasă copiii cu alergii severe.
Totuşi cele mai multe alergii par relativ inofensive. Şi e adevărat că există mulţi oameni care se cred alergici, cînd de fapt nu sînt. De exemplu, balonarea şi durerile de stomac provocate de intoleranţa la lactoză? Nu sînt o alergie. Dar creşterea numărului de alergii e reală. La nivel global, trebuie să înţelegem mai bine ce se întîmplă.
Iată cum se desfăşoară o alergie: într-o bună zi, organismul este expus la o proteină din ceva ce pare absolut inofensiv – să zicem, făina de grîu dintr-o brioşă coaptă în casă. Dar, dintr-un motiv neclar, organismul se uită la proteină şi vede o Afecţiune. La început nu există simptome, însă organismul ţine minte – şi plănuieşte.

Acea primă expunere determină sistemul imunitar să producă un anticorp numit IgE (imunoglobulina E). Apoi, anticorpii IgE se ataşează de anumite celule, numite mastocite, din ţesuturile întregului corp. Acolo, ele rămîn ca nişte santinele vigilente, aşteptînd să înceapă războiul. La o a doua expunere, chiar şi după cîteva luni, unii dintre alergeni se unesc cu IgE pe mastocite. De această dată, mastocitele eliberează o cascadă de chimicale iritante: histamină, prostaglandine şi leucotriene, care provoacă inflamaţii, acţionează asupra terminaţiilor nervoase pentru a provoca mîncărime, afectează tensiunea sagvină şi contracţiile musculare şi determină glandele să producă mucus şi vasodilataţie, astfel încît nasul şi sinusurile se înfundă.
O reacţie minoră sau izolată se poate croniciza odată cu expunerea repetată la un alergen sau cînd alte celule implicate în sistemul imunitar, celulele T, intră şi ele în joc. Anumite celule T îşi amintesc „insulta“ alergenului şi se asigură că o anumită parte a corpului continuă să se inflameze. De multe ori, alergenul şi sistemul imunitar îşi sporesc încleştarea, iar reacţia se înrăutăţeşte.

Uneori însă (în special în cazul alergiilor alimentare) procesul nu este deloc gradat. Asta s-a întîmplat cînd Cameron Liflander a mîncat ton. Trebuie să mai fi fost expus la acest alergen cel puţin o dată pînă atunci, pentru ca IgE să se ataşeze de mastocite şi să fie gata să riposteze, dar după ce reacţia a fost declanşată de o expunere ulterioară, a apărut imediat un şoc anafilactic. Testele făcute de alergolog au arătat că băiatul avea alergii severe la peşte, crustacee, muştar, susan, alune, nuci, soia, cîini, pisici, la anumite antibiotice, mucegai, polen şi la căpuşele de praf. „Medicul mi-a zis că testele lui Cameron au ieşit pozitive la mai multe substanţe decît aproape la orice alt copil pe care îl mai văzuse vreodată“ – spune Pamela Liflander. Din fericire, nu toate alergiile lui Cameron sînt mortale. Dar unele sînt. Părinţii ai căror copii nu au alergii tind să creadă că Pamela Liflander îşi protejează copilul în mod exagerat. Părinţii aceia nu au avut niciodată un copil care să fi ajuns aproape la sufocare.

Centrul Naţional Evreiesc Medical şi de Cercetare a fost deschis la Denver în 1899, ca sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Spitalul încă se concentrează asupra bolilor respiratorii, fiind printre primele centre de cercetare din ţară pentru tratamentul alergiilor şi al astmului. Aici există încăperi care păstrează aerul închis etanş, pentru a „provoca“ persoanele cu toate tipurile posibile de alergii severe. Pentru unii oameni, chiar şi fierberea creveţilor sau întinderea şi destinderea bruscă a unei mănuşi de latex pot elibera în atmosferă suficienţi alergeni pentru a provoca anafilaxia. Una dintre chestiunile importante de la Centrul Naţional Evreiesc: De ce această epidemie de alergii în zilele noastre?
Fără îndoială, există o componentă ereditară care predispune la alergii. Un copil cu unul dintre părinţi astmatic are şanse mari să ajungă el însuşi în aceeaşi situaţie. Dacă ambii părinţi au astm, şansa apariţiei bolii creşte. Studiile arată că perechile de gemeni univitelini au astm mai frecvent decît perechile de gemeni bivitelini.

Totuşi creşterea alergiilor e prea rapidă pentru a fi explicată doar genetic. „Rezervorul de gene nu se poate schimba chiar atît de mult într-un timp atît de scurt – spune Donald Y. Leung, directorul programului pediatric de alergie-imunologie al spitalului şi redactor-şef al Jurnalului alergiei şi imunologiei clinice. Trebuie să mai existe şi factori de mediu şi comportamentali.“ Zeci de teorii dau vina pe oricine, de la peisagiştii urbani, pentru că aleg cu precădere plante masculine, care sînt producătoare de polen, pînă la femeile care nu alăptează la sîn. Teoria spune că alăptatul la sîn conferă o protecţie mai mare împotriva alergiilor. La urma urmelor, chiar pare să le ofere copiilor o imunitate sporită la răceli şi alte infecţii.
Un alt factor probabil: regimul alimentar. „Consumul redus de fructe şi legume proaspete, mai multe alimente procesate, mai puţini antioxidanţi, consumul redus al unor minerale – toate acestea s-au dovedit a fi factori de risc“ – spune Harold Nelson, profesor de medicină la Centrul Naţional Evreiesc, care e considerat unul dintre înţelepţii alergiilor şi imunologiei.
Utilizarea antibioticelor poate fi, de asemenea, o cauză a creşterii numărului de alergii. Anumite bacterii din intestin sînt asociate cu şanse mai mari sau mai mici de a avea alergii. Cercetătorii consideră, după cum spune Donald Leung, că „utilizarea exagerată a antibioticelor poate perturba acea floră intestinală care suprimă alergiile“.

Stresul şi hormonul numit cortizol, care joacă un rol în reacţia organismului la stres, influenţează şi ele bolile alergice. În momente de stres, sistemul imunitar se mobilizează, gata să lupte împotriva infecţiilor sau, în orice caz, să poarte o bătălie. Mai tîrziu, glanda pituitară determină secretarea de cortizol, care acţionează ca un antiinflamator, în principal temperînd activitatea sistemului imunitar, ca să nu reacţioneze exagerat. „Dar – spune Kimberly Kelsay, psihiatru la Centrul Naţional Evreiesc – unii oameni nu produc suficient cortizol, ca reacţie la stres, pentru a tempera activitatea sistemului imunitar, astfel încît rămîn cu un risc de inflamaţie crescut. În studiile realizate asupra copiilor şi adulţilor supuşi unui factor de stres în laborator, cei cu dermatită atopică şo inflamaţie cronică a pielii, probabil moştenităţ nu prezintă creşteri la fel de mari ale nivelului de cortizol.“ Există unele studii care sugerează acelaşi „model“ în cazul astmului şi al rinitei alergice.
Un alt vinovat important: poluanţii din mediul înconjurător. Ce poluanţi anume şi în ce cantităţi, aceasta constituie subiectul unor dezbateri aprinse. Unul dintre zecile de exemple: studiile epidemiologice arată că acei copii care sînt crescuţi în apropierea marilor autostrăzi şi sînt expuşi la fumul camioanelor diesel au o sensibilitate crescută la alergenii la care deja reacţionau.

Ironia este că nu doar poluanţii ne fac felul. O poate face şi prea multă curăţenie – sau, mai degrabă, o curăţenie de un anumit fel. O teorie răspîndită în rîndul alergologilor este cunoscută sub numele de ipoteza igienei. Teoria are complexităţile şi contradicţiile ei, dar ideea de bază este următoarea: dacă soţii Liflander ar fi vrut să prevină alergiile lui Cameron, ar fi trebuit să-şi aducă o vacă în sufragerie. Oamenii care trăiesc alături de animalele de la fermă nu au aproape niciodată alergii. „Ipoteza igienei a intrat în scenă încă de cînd oamenii au început să studieze alergiile pentru prima dată – spune Andrew Liu, profesor asociat, specializat în alergii pediatrice şi imunologie clinică, de la Centrul Naţional Evreiesc. John Bostock, cel care a identificat primul rinita alergică, a remarcat că era o boală a celor educaţi. Nu a înregistrat niciun caz printre oamenii săraci.“

Teoreticienii igienei spun că industrializarea aduce cu sine nu numai o mai bună îngrijire a sănătăţii şi mai puţine infecţii grave în copilărie, ci şi o obsesie pentru curăţenie. Nu sîntem expuşi murdăriei de la o vîrstă suficient de mică pentru a-i acorda sistemului nostru imunitar şansa de a se antrena ca lumea. De asemenea, din cauza costului ridicat al energiei, tot mai multe case sînt construite cu grijă pentru conservarea energiei, cu o izolare mai bună – care închide etanş înăuntru mucegaiul şi praful, inamicii celor care suferă de alergii. Dar dacă murdăria e un lucru bun, de ce alergiile şi astmul sînt atît de răspîndite în cartierele sărace din oraşe? „Alergiile nu se diminuează doar prin simpla expunere la murdărie, trebuie să fie felul de murdărie corespunzător – spune Liu. Vorbim despre expunerea la endotoxine şi la microbii buni din sol şi din gunoiul provenit de la animale.“ Teancuri de studii demonstrează ipoteza igienei. „Există un studiu celebru – spune Nelson, de la Centrul Naţional Evreiesc –, în care unul dintre factorii protectori pentru astm era să ai un porc în casă.“

Ar fi de ajutor dacă imunologii şi epidemiologii ar reuşi să depisteze fiecare factor care contribuie la escaladarea alergiilor şi să spună J’accuse! Probabil că nu se va întîmpla aşa ceva. Dar cercetătorii atacă problema pe toate fronturile. Care este atitudinea lor nerostită? Am făcut vraişte planeta asta şi s-ar putea să nu mai fim în stare să îndreptăm lucrurile. Cel mai bun ajutor pe care-l poate da ştiinţa este să ne-nveţe să ne reparăm pe noi înşine.
Întrucît cei mai mulţi dintre noi nu pot să locuiască cu un porc, trebuie să ne facem un plan. Putem să evităm complet alergiile? Putem să ne descotorosim de alergiile pe care deja le avem? Putem să ne desensibilizăm sistemele imunitare?

„Încă nu ştim exact cum să prevenim alergiile – spune Andrew Liu. Ştim că reacţia imunitară ar trebui să ne fie utilă, nu să devină ea însăşi cauza unei boli. Ştim că sistemul imunitar al unei persoane cu alergii trebuie să fie reeducat. Dar cum? Asta nu e întotdeauna foarte clar.“
Leung se declară de acord şi adaugă: „Dacă eşti expus endotoxinelor sau altor produse microbiene de la o vîrstă fragedă, asta ar putea preveni alergiile. Dar mai tîrziu în viaţă expunerea timpurie ar putea totuşi să înrăutăţească lucrurile.“ Unii susţin că, pentru a preveni alergiile, trebuie să reducem sau să eliminăm expunerea la alergeni dăunători la o vîrstă fragedă. Alţii consideră că alergenii ar trebui administraţi în cantităţi mari de la o vîrstă fragedă. Mulţi cred că totul depinde de alergenul specific. Iar alergiile alimentare s-ar putea să funcţioneze pe un principiu cu totul diferit. Sînteţi derutaţi? La fel şi alergologii.

Progrese în imunoterapie s-au realizat dificil. Ideea de bază, dincolo de imunoterapie, este să găsim ceva care să schimbe reacţia celulelor T la alergen într-una care nu este asociată cu simptomele alergice atunci cînd este reintrodus alergenul. La ora actuală, cea mai bună metodă este injectarea unor cantităţi tot mai mari din substanţa alergizantă, o dată pe săptămînă, timp de trei sau patru ani. „Asta necesită timp, investiţii şi bani“ – spune Harold Nelson.
La Centrul pentru Astm şi Alergii al Şcolii de Medicină Johns Hopkins, directorul clinic Peter Socrates Creticos studiază ceva ce, de fapt, este un vaccin din rugină. Vaccinul conţine principalul alergen supărător din plantă, alături de fragmente de ADN. ADN-ul funcţionează ca un adjuvant care permite organismului să recunoască alergenul în mod mai eficient şi să iniţieze în sistemul imunitar o succesiune de evenimente celulare care să stopeze inflamaţia cronică.
Cel mai bun lucru este că, după cum remarcă Creticos, „numai şase săptămîni de injecţii înainte de sezonul ruginii reduc simptomele cu 70%. Este cam acelaşi grad de îmbunătăţire pe care îl vedem în mod normal după trei ani, cu metodele anterioare de terapie“ – spune el. Şi mai bine este că efectele vaccinului au rezistat pînă în sezonul următor de rugină. „Nu numai că am redus simptomele – spune Creticos –, am stopat boala.“

Anumite medicamente sînt, de asemenea, testate pentru tratamente ce funcţionează pe un alt principiu. De exemplu, xolairul, injectat lunar, absoarbe IgE ca un burete, ceea ce garantează că nu se mai poate ataşa de receptorii mastocitelor şi nu mai declanşează o reacţie alergică. Nu este un leac şi pentru cei cu alergii severe, iar o singură injecţie costă 500 $.
Greg Rogers, un antreprenor pensionar, a participat la testarea unui medicament similar la Centrul Naţional Evreiesc. „Înainte de tratament – spune Rogers –, trebuia să fiu dus de urgenţă la spital dacă mîncam o jumătate de arahidă. Acum pot să mănînc nouă sau zece şi să supravieţuiesc.“ Nu că Rogers ar ţine neapărat să mănînce nouă arahide sau chiar una, dar, ridicîndu-şi pragul sensibilităţii, Rogers nu va muri la o ingerare accidentală.
Dar cum rămîne cu prevenirea încă de la început a alergiilor? Cea mai mare speranţă în această direcţie poate veni din studiile numite de imunologi marşul atopic. Două treimi dintre copiii cu dermatită atopică, sau eczemă, vor face rinită alergică, iar 50% vor face astm. Pentru copiii cu alergii severe, precum Cameron Liflander, dermatita atopică este adesea prima haltă în lungul marş al alergiilor ce vor veni.

Majoritatea oamenilor au protectori antimicrobieni în piele, care acţionează ca o primă apărare împotriva invadatorilor microbieni. Persoanele cu dermatită atopică au un nivel redus sau inexistent de asemenea protectori şi ca urmare aproximativ 90% au Staphylococcus aureus pe piele. Unii experţi consideră că stafilococul pregăteşte sistemul imunitar pentru o viaţă de alergii, începînd cu erupţii şi ajungînd pînă la contractarea căilor respiratorii. „Deci, fundamental, pielea este poarta de intrare – alergenii sînt absorbiţi rapid prin piele – spune Donald Leung. Părerea noastră este că, dacă putem reface rapid pielea fisurată şi inflamată, am putea reuşi să stopăm avansarea previzibilă a alergiilor.“
Centrul Naţional Evreiesc se situează în prima linie a unui studiu de cinci ani, pe mai bine de o mie de copii cu dermatită atopică, pentru a vedea dacă tratarea rapidă stopează atacul violent al alergiilor.

Pentru un copil ca Tyler Mason, rezultatul acestui studiu este oricum, numai teoretic nu. La fel ca toţi ceilalţi copii care au ajuns la Centrul Naţional Evreiesc, eczema lui Tyler nu se limita la cîteva porţiuni de piele înroşită, solzoasă şi cu mîncărimi. Pielea lui Tyler era plină de răni deschise. Avea o infecţie cu stafilococ, care l-a adus în spital, şi toţi cei care vizitau rezerva lui trebuiau să-şi cureţe mai întîi mîinile cu dezinfectant. Tyler era în mod repetat îmbăiat, uns din cap pînă în picioare cu o soluţie hidratantă şi apoi cu o cremă cu steroizi, pentru a reduce inflamaţiile pielii, şi, în final, înfăşurat ca o mumie, rămînînd doar cu ochii neacoperiţi.

Vickie, mama lui Tyler, are o fotografie cu el, făcută în momentul sosirii la Centrul Naţional Evreiesc: nu prea arăta a copil, ci mai degrabă ca o bucată de carne crudă cu picioare. După 48 de ore de tratament, Tyler a început să semene mai mult cu un copil roşu la faţă, cu o eczemă urîtă.
O altă metodă posibilă de a opri marşul atopic: să li se dea sugarilor probiotice sau bacterii prietenoase, precum Lactobacillus, care se găseşte în anumite tipuri de iaurt. Unele studii au arătat că aceste bacterii benefice se găsesc în număr redus în intestinul celor predispuşi la alergii. În cadrul unor probe derulate în Perth, Australia, sugarii trataţi cu probiotice au prezentat îmbunătăţiri semnificative ale eczemelor cronice la două luni după încheierea unui tratament de opt săptămîni.

Acum, Cameron Liflander spune că se simte bine în cea mai mare parte a timpului. Dar e nevoie de multe pentru a-l face să se simtă bine. Pentru astmul său, are nevoie de un cocktail zilnic de medicamente, steroidiene şi nesteroidiene.
Viitorul arată promiţător pentru Cameron. Şi-a refăcut testele pentru cîteva dintre reacţiile lui alergice. La anumite substanţe, reacţia evoluează odată cu vîrsta: acum tolerează soia (o mare uşurare, pentru că aceasta este conţinută de o gamă foarte largă de produse). De asemenea, a început să facă vaccinuri pentru alergiile la mediul înconjurător, iar Pamela speră că în curînd el va putea trăi fără doza zilnică de steroizi.
Totuşi casa construită în stilul fermelor din anii ,60 a soţilor Liflander are podele de parchet şi gresie în loc de covoare, pentru a împiedica acumularea mucegaiului, şi nu există perdele sau draperii care ar putea aduna praf. Profesorii, prietenii şi personalul sanitar de la şcoală îl ajută pe Cameron să stea departe de alune. Pamela este grijulie în privinţa locurilor de joacă. „Trebuie să fie un loc unde cineva să poată face faţă unei reacţii alergice. Dar încercăm să evităm să-l ţinem într-o capsulă de plastic.“

Creşterea numărului de persoane cu alergii schimbă modul în care trăim şi obiectele pe care le cumpărăm. Brusc, a înregistrat o înflorire spectaculoasă piaţa pentru produse şi servicii care erau de neimaginat în urmă cu 30 de ani. Hotelurile pun la dispoziţia celor cu alergii camere cu sisteme speciale de ventilare şi aşternuturi spălate cu produse nontoxice. Arhitecţii, precum Roy Prince, din Santa Barbara, California, se specializează în „case sănătoase“. „Aici, în Santa Barbara, aş spune că numărul celor interesaţi în cumpărarea de locuinţe ecologice, nontoxice, locuinţele „verzi“, s-a dublat în ultimii cîţiva ani“ – spune Prince.
Soiurile de floarea-soarelui fără polen, create iniţial pentru aranjamente florale care să nu păteze feţele de masă sau hainele cu praf galben, sînt acum comercializate pentru cei care suferă de alergii. La fel şi anumite rase de cîini, de exemplu havanese şi coton de tulear, ghemuleţe pufoase cam de mărimea unui shih tzu. Printre rasele „hipoalergenice“ mai cunoscute se numără terierii wheaten, pudelii şi cîinii portughezi de apă. (Apropo, niciun cîine şi nici o pisică nu sînt cu adevărat hipoalergenici. Alergenii provin din mătreaţă, salivă şi urină, nu din firele de păr.)

Mai important este că oamenii de ştiinţă descoperă modalităţi de a ne scăpa de proteinele alergenice din cei mai răspîndiţi factori de risc. Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne, Australia, susţin că au creat, prin inhibiţie genică, prima specie de zizanie hipoalergenică (nu provoacă rinită alergică). Departamentul Agriculturii din SUA a creat o specie de soia care nu mai conţine principala proteină ce declanşa alergii şi îi provoca odinioară atîtea probleme lui Cameron. Oamenii de ştiinţă încrucişează tipuri de arahide existente care au un nivel mai scăzut al proteinelor ce provoacă anafilaxia.
Astfel, Cameron Liflander şi alţii ca el ar putea trăi într-o bună zi într-o lume mult mai confortabilă. Rămîne însă întrebarea: Cît de mult este posibil să aplicăm ingineria genetică? Şi, chiar dacă putem elimina alergenii cu care ne luptăm astăzi, care va decide sistemul nostru imunitar că sînt duşmanii de mîine?

Text: Judith Newman

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din mai 2006)



1 Comment

  1. sar peste amanunte interesante pt. alergologi si doresc sa intreb comunitatea alergologilor din tara, daca cu absolut toate testele si analizele posibile facute in tara (mai putin R.M.N.),ca nu aveam de ce, si nu mi-a fost indicat,nu s-a reusit sa mi se stabileasca un dg. comun , precis si care sa raspunda la tratamentul cunoscut in tara , ce pot sa fac numai cu antihistaminice,perfuzii,analgezice si FRECTII LA UN DG. pe care nu stim sa-l punem si tratam corespunzator,pina la disparitia si remisiunea pe timp indelungat, chiar si sub tratamenyul cunoscut?!… Doresc tratament nou . de unde? de la cine? Pe internet, nu am gasit decit descrieri si tratamente , usoare paliative,neconcludente…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*