Cofeina

Richard Wurtman dă gata cel puţin un litru de cafea pe zi. Medicul cercetător de la MIT consideră că cele peste 600 mg de cofeină pe care le bea zilnic îi ascut mintea şi-i stimulează creativitatea. Foto: Bob Sacha

 

 

 

 

„Putere! Bani! Pofte! Sex!“ „Putere! Bani! Pofte! Sex!“

Iar şi iar explodează refrenul vibrant al unui hit din boxele de doi metri, atît de puternic, încît podeaua de lemn tremură ca zguduită de cutremur, la fiecare bas. Prin fumul purpuriu şi aburul de transpiraţie, lumina roşie a stroboscopului cade peste cuplurile care dansează: bărbaţi cu feţe pictate, de indieni, femei cu fuste de vinil, atît de scurte, încît îşi pierd orice scop funcţional. În Egg, celebrul club londonez, e 4:45 a.m., iar cîţiva dansatori s-au prăbuşit pe canapele sau şi-au găsit refugiul la bar. Dar după o noapte întreagă de băuturi, droguri, tutun şi zgomot infernal, cei mai mulţi se ţin încă bine şi sînt fericiţi, dansînd pe podeaua de lemn care se zguduie. Cum reuşesc?
„De fapt, dimineaţa, pe la patru şi jumătate, constatăm o revigorare – spune Simon Patrick, managerul de la Egg. E ora la care se-mbulzeşte lumea la bar după Red Bull. Puştii spun: «Am luat 8 Red Bull – zbor!» Dansează nonstop. La şapte dimineaţa, ne e greu să-i dăm afară pe uşă.“
„E ca şi cum ţi-ai derula sistemul pe repede înainte“ – urlă Lee Murphy peste tot vacarmul, alunecînd pe podea în pantofii lui de dans cu talpa înaltă de 10 cm, cu un cercel în bărbie şi cu cîte o cutie subţire, argintiu-albastră, de Red Bull, băutură energizantă, în fiecare mînă. „Pînă la patru, cinci dimineaţa eşti complet varză – explică o asistentă medicală de 29 de ani, din Londra. Atunci intră Red Bull în scenă. Beau două chestii din astea şi este ca şi cum aş bea o doză de viteză.“ Pentru Lee Murphy şi pentru alţi obişnuiţi ai cluburilor de noapte din toată lumea – ca să nu mai spun de cohorta de alergători de maraton, biciclişti căţărători, piloţi de vînătoare, studenţi tocilari de prin colegii, şoferi de cursă lungă, care speră să mai ţină 100 de kilometri pînă să tragă pe dreapta –, acest amestec la doză, recunoscut ca băutură energizantă, reprezintă o nouă manifestare efervescentă a unuia dintre cei mai vechi stimulenţi ai omenirii: cofeina.
Ingredientul activ din Red Bull, produsul austriac foarte popular, constă într-un procent serios de cofeină, amestecat cu alte ingrediente. O doză de 250 ml conţine de pînă la trei ori cantitatea de cofeină dintr-o doză de 350 ml de cola.
„Puştii din cluburi au impresia că această mare invenţie este o şansă – spune directorul Programului de cercetare a somnului din cadrul Unităţii de Cercetare Psihofarmacologică Umană a Universităţii din Surrey, Marea Britanie. Dar ştim de secole că băuturile cu cofeină au efect. Te scot din moleşeală şi te fac mai dinamic. Ce-au descoperit ei de fapt este un nou sistem de a administra cofeina.“
Dublul efect, de a contracara oboseala fizică şi de a creşte starea de alertă, este în parte motivul pentru care cofeina se clasifică printre cele mai cunoscute droguri care modifică starea de spirit, eclipsînd efectele similare ale nicotinei şi alcoolului. Substanţa nu se găseşte doar în cantităţile enorme de răcoritoare şi în cafenele, ci şi în pastilele de regim şi analgezice. Este singura substanţă psihoanaleptică ce creează dependenţă pe care le-o servim de obicei copiilor noştri (cu unele băuturi carbogazoase şi tablete de ciocolată). De fapt, mulţi copii din ţările civilizate vin pe lume cu urme de cofeină în corp, transferată prin cordonul ombilical, de la expresoul cu lapte sau ice tea-ul lui mami.

Puterea de pătrundere a cofeinei în organism e motiv de îngrijorare pentru unii cercetători şi apărători ai sănătăţii publice, dar asta nu i-a diminuat popularitatea. Vînzările de Red Bull şi de alte băuturi energizante identice au explodat. Între timp, alte cafenele se deschid într-un ritm atît de rapid în toată lumea, încît nici cei mai înverşunaţi şi fideli consumatori de expreso, mocacinno, caramel, macchiato fără lapte nu pot ţine pasul. În fiecare zi lucrătoare, Starbuks deschide alte patru noi cafenele undeva pe glob şi angajează 200 de oameni. În multe oraşe, circulă chiar o glumă, cum că Starbucks urmează să deschidă încă un bar în parcarea celui care deja există, dar asta nu e adevărat. Nu încă.
Acum mai puţin de 200 de ani, oamenii şi-au dat seama că băutura pe care o obţin din cafea şi ceai e aceeaşi, produsă de acelaşi agent chimic. Un alcaloid care apare natural în frunzele, seminţele şi fructele arborilor de ceai, cafea, cacao şi cola, precum şi în alte peste 60 de plante; acest vechi medicament-minune a fost recomandat pentru consumul uman tocmai din secolul al VI-lea î.Hr., cînd marele lider spiritual Lao Zi se spune că a recomandat ceaiul ca elixir pentru discipolii noii sale religii, taoismul.
Dar de-abia în 1820, după ce cafenelele au luat amploare în Europa de Vest, o nouă specie de cercetători au început să se întrebe ce făcea ca această băutură să fie atît de populară. Chimistul german Friedlieb Ferdinand Runge a izolat pentru prima dată substanţa din boaba de cafea. Noua descoperire a fost numită „Kaffein“, ceea ce înseamnă ceva aflat în cafea. Apoi, în 1838, chimiştii au înţeles că ingredientul activ din ceai era aceeaşi substanţă ca şi cofeina lui Runge. Înainte de sfîrşitul secolului al XIX-lea, acelaşi ingredient a fost găsit în nucile de cola şi cacao.
Nu prea e o coincidenţă faptul că ceaiul şi cafeaua au prins în Europa tocmai cînd primele fabrici anunţau revoluţia industrială. Consumul larg răspîndit de băuturi cofeinizate – înlocuind omniprezenta bere – a facilitat marea transformare a strădaniei economice umane, de la fermă la fabrică. Fierberea apei pentru cafea sau ceai a contribuit la scăderea incidenţei unor boli printre muncitori în oraşele aglomerate. Iar cofeina din băutură îi impiedica să cadă peste maşinăriile cu care lucrau. Într-un fel, cofeina este drogul care a făcut posibilă lumea modernă. Şi cu cît se modernizează lumea noastră, cu atît mai mult ni se pare că avem nevoie de ea. Fără doza obişnuită de cafea – de Diet Coke sau de Red Bull –, care să ne ridice din pat şi să ne ducă înapoi la muncă, societatea lumii dezvoltate, care funcţionează 24 de ore pe zi, n-ar putea exista.
„Pentru cea mai mare parte a existenţei umane, alternanţa somn/stare de veghe era practic o problemă de soare şi anotimp – explică Charles Czeisler, neurobiolog şi expert în somn la Şcoala Medicală Harvard. Cînd natura activităţii s-a schimbat, trecînd de la un program în funcţie de soare la o activitate de interior, programată după ceas, oamenii au trebuit să se adapteze. Utilizarea largă a alimentelor şi băuturilor cu cofeină – combinată cu inventarea luminii electrice – le-a permis să facă faţă unui program stabilit după ceas, nu după lumina zilei sau ciclul natural somn/veghe.“
Czeisler, care consumă rar cofeină, este un pachet de energie. „Cofeina este ceea ce se numeşte leacul care favorizează starea de veghe“ – spune el. Cercetătorii au emis diverse teorii care să explice capacitatea cofeinei de a „întreţine starea de veghe“.
Astăzi, ideea comună se concentrează asupra interferenţei substanţei cu adenozina, substanţa chimică din corp care acţionează ca un somnifer natural. Cofeina blochează efectul hipnotic al adenozinei şi nu ne lasă să cădem adormiţi. De cînd s-a demonstrat că, în cantităţi moderate, cofeina accentuează starea de alertă şi influenţează starea de spirit, a devenit o poţiune puternică, ce ţine studenţi şi cercetători treji în laboratoare la trei dimineaţa. Paul Erdös, matematicianul maghiar care adesea lucra fără oprire la ecuaţiile sale, e cunoscut pentru că a spus: „Un matematician este o maşinărie care transformă cafeaua în teoreme.“
Capacitatea cofeinei de a învinge somnul o face să fie tonicul preferat şi de cei care călătoresc pe distanţe lungi. Există tot atîtea remedii care te ajută să faci faţă efectului schimbării de fus orar, cîte scaune într-un avion transatlantic. Însă o abordare descrisă în Avantajele cofeinei, de Bennett Alan Weinberg şi Bonnie K. Bealer, presupune abstinenţa de la cofeină timp de cîteva zile înaintea călătoriei, după care îţi administrezi doze mici de cafea sau ceai în ziua sosirii, ca să rămîi treaz – de preferat la soare – pînă la ora exactă de culcare de la destinaţie.
„Cofeina ajută oamenii să controleze ritmul circadian uman, înnăscut“ – spune Czeisler. Apoi însă chipul luminos al doctorului se adumbreşte şi vocea îi devine tăioasă: „Pe de altă parte – spune el grav – preţul plătit pentru toată această stare de veghe prelungită este foarte, foarte greu“. Fără somnul adecvat – cele opt ore convenţionale la fiecare 24, cît este normal –, corpul uman nu va fi în cea mai bună formă din punct de vedere fizic, mental sau emoţional, adaugă doctorul. „Ca societate, sîntem îngrozitor de privaţi de somn.“
De fapt, continuă profesorul, e un cerc vicios la mijloc, legat de faptul că modernitatea tînjeşte după cofeină. „Motivul principal pentru care cofeina este universal utilizată: favorizarea stării de veghe – spune Czeisler. Dar motivul principal pentru care oamenii se agaţă de cofeină este somnul inadecvat. Gîndeşte-te la asta: folosim cofeină ca să compensăm deficitul de somn, datorat, în mare parte, consumului de cofeină.“

Dietrich Mateschitz nu are insomnii în legătură cu cîtă cofeină consumă. Un tip mare şi prietenos, cu un zîmbet mare şi prietenos, care se deschide între ţepii bărbii sale albe, austriacul care face minuni în marketing se descrie pe sine ca fiind „obişnuit cu riscul“, indiferent că se caţără pe o stîncă, face schi nautic, urcă cu bicicleta o cărare imposibilă din Alpi sau face afaceri. Mateschitz trebuie să fie obişnuit cu riscul, pentru că cel mai mare pe care şi l-a asumat s-a consumat spectaculos: a pus pe rafturile supermarketurilor un produs cu totul nou, ceea ce a dat naştere unor sute de competitori şi l-a făcut miliardar în 15 ani.
În anii ,80, Mateschitz lucra pentru Blendax, o companie germană de cosmetice, care comercializa produse pentru îngrijirea pielii şi pastă de dinţi, în Asia de Est. Frecventele sale zboruri nocturne de la Frankfurt la Tokyo şi Beijing s-au resimţit inevitabil, din cauza decalajului de fus orar, pe care Mateschitz a ajuns să-l deteste. Pe deasupra, era comis voiajor; trebuia să fie în formă maximă ca să-şi facă treaba bine. Însă zborurile lungi îl epuizau şi îl istoveau. A început să bage de seamă că taximetriştii din majoritatea oraşelor asiatice sorbeau cu regularitate din nişte sticle mici cu o băutură tonică. După un zbor epuizant către Bangkok, i-a cerut şoferului de la taxi să-mpartă băutura cu el.
Evrika! „Oboseala dată de decalajul de fus orar dispăruse! – îşi aminteşte el. Brusc m-am simţit cît se poate de treaz.“ Referindu-se la episodul de acum aproape două decenii, Mateschitz îşi aminteşte încă ce încîntat a fost de descoperire. „Am găsit aceste băuturi peste tot în Asia şi exista o piaţă enormă pentru ele. Am început să mă gîndesc: Vestul de ce nu are acest produs?“
Vestul avea, bineînţeles, ingredientul-cheie al acestor amestecuri asiatice: cofeina. Băutura care i-a fost atît de utilă lui Dietrich Mateschitz, un tonic thailandez numit Krating Daeng (adică Red Bull), era un amestec de cofeină, taurină, un aminoacid, şi glucuronolact, un carbohidrat. Austriacul a renunţat să mai vîndă pastă de dinţi şi şi-a investit economiile de-o viaţă într-o licenţă, ca să vîndă Krating Daeng în Vest. După ce i-a modificat uşor aroma şi ambalajul – carbonatîndu-l apoi –, a lansat băutura în Europa, la sfîrşitul anilor ,80.
La început, magazinele n-au ştiut ce să facă cu o băutură energizantă. Nu exista un astfel de produs şi, ca urmare, nu exista nici piaţă pentru el. Mateschitz a rezolvat problema cu o strălucită campanie de piaţă: „Nu bei Red Bull. Îl foloseşti – susţinea reclama. Ai alte lucruri mai bune de făcut decît să dormi.“ „Red Bull îţi dă aripi.“
Red Bull a început să organizeze competiţii de sport extrem, cum ar fi kitesurfing, streetluge şi parapantă. Segmentul-ţintă era alcătuit din indivizi educaţi, zdraveni, bine plătiţi, din rîndul tinerilor europeni – oameni care petreceau zile-ntregi antrenîndu-se în sală sau pe pistă şi nopţi întregi în cluburi din centru, bînd şi dansînd pînă în zori. „Red Bull te ţine drepţi 24 de ore pe zi“ – afirmă compania în sloganul publicitar, completînd cu asigurarea că „adăugînd alcool, nu alteraţi proprietăţile Red Bull-ului“.
Red Bull a ajuns în SUA în 1997, promovînd o serie de competiţii de sporturi extreme, implicînd „superstaruri sociale“ în campusuri universitare, care funcţionează ca brand manageri. Astăzi, produsul e desfăcut în peste o sută de ţări, vînzînd aproape două miliarde de doze pe an.
Sediul central al lui Red Bull, într-un colţ din Alpii Austrieci care-ţi taie respiraţia, lîngă o bijuterie de lac numit Fuschlsee, îţi dă senzaţia că te afli mai degrabă într-un club în vogă de pe o plajă, decît în sediul central al unei corporaţii mondiale multimiliardare. Mateschitz minimalizează cu modestie propriul său rol în succesul lui Red Bull, acordînd tot creditul „formulei“. „În marketing, trebuie să diferenţiezi produsul de cele existente – spune el. Acum, cafeaua oferă cofeina, dar într-o variantă amară, nu rece şi reconfortantă. Alte băuturi îţi taie setea şi sînt reconfortante, dar nu-ţi oferă nici un avantaj. Gustul plăcut a fost bun de lansat pe piaţă, dar am constatat că era loc şi pentru eficienţă, pentru o băutură plăcută care serveşte unui scop. Aceasta este nişa de piaţă; acesta este Red Bull.“

Ideea de a da o „funcţie“ unei băuturi răcoritoare adăugînd în doze zdravene un drog care dă dependenţă îi face pe unii oameni să fie ceva mai mult decît agitaţi. Franţa şi Danemarca au interzis băuturile energizante, ca Red Bull şi toate celelalte, argumentînd că nivelul ridicat de cofeină, precum şi adăugarea altor suplimente afectează sănătatea.
Alarma s-a declanşat în Irlanda, după ce un jucător de baschet, de 18 ani, a băut cîteva doze de Red Bull înainte de meci şi apoi a căzut şi a murit pe teren. Un control coronarian a fost insuficient ca să determine dacă Red Bull a contribuit cumva la acest deces subit. Dar faptul că acel tînăr a cedat inexplicabil a determinat guvernul de la Dublin să înfiinţeze Stimulant Drinks Committee (Comitetul pentru Băuturi Stimulatoare), care să studieze impactul băuturilor energizante asupra sănătăţii publice a irlandezilor.
„Primul lucru pe care l-am observat cînd s-a întrunit comitetul a fost cît de multă cafea au băut“ – spune Martin Higgins, director executiv în Consiliul Irlandez pentru Promovarea Siguranţei Alimentare, care supervizează studiul. Deşi comitetul a analizat toate ingredientele din Red Bull şi din produsele asemănătoare, a tras concluzia că principala atracţie o constituie cofeina. „Nu energia sau forţa fizică era tocmai ceea ce îi atrăgea pe oameni – explică Higgins. Era băutura aceea cu cofeină, în special în cluburile de noapte. Şi cofeina este cea care a stîrnit cele mai mari îngrijorări în rîndurile comitetului.“
În final, Comitetul pentru Băuturi Stimulatoare a găsit că băuturile energizante cofeinizate nu prezintă nici un risc major – consumate în cantităţi moderate.
Grupul a recomandat etichete de avertizare care să precizeze că băuturile nu sînt recomandate copiilor, femeilor însărcinate şi persoanelor sensibile la cofeină, precum şi, pentru sănătatea publică, să li se reamintească oamenilor să nu consume băuturi cofeinizate pentru a-şi rehidrata organismul cînd fac sport sau exerciţii fizice.
Anul trecut, UE, orientîndu-se în parte după studiul irlandez, a început să ceară ca băuturile care conţin mai mult de 150 mg de cofeină pe litru să fie etichetate ca băuturi cu „conţinut ridicat de cofeină“. Conform acestui principiu, Red Bull şi majoritatea competitorilor săi sînt băuturi puternic cofeinizate – ca orice cană de cafea, de altfel, pentru acelaşi motiv –, dar majoritatea produselor gen cola şi alte răcoritoare nu sînt. Reglementările pentru etichete se aplică în toate cele 25 de state ale UE. Australia şi Noua Zeelandă au adoptat şi ele obligativitatea avertizării. SUA nu au astfel de reguli, dar majoritatea băuturilor energizante la doză care se vînd în SUA poartă aceste avertismente.
Unul dintre membrii Comitetului pentru Băuturi Stimulatoare, din Irlanda, care n-a fost deloc satisfăcut de dezbateri – chiar a hotărît să se şi retragă din acest grup de studiu – e Jack James, un psiholog care crede că prea puţin se cîştigă din faptul că unele băuturi se etichetează ca fiind puternic cofeinizate. El spune că astfel de etichete sugerează că de fapt cei care consumă băuturi cu conţinut scăzut de cofeină sînt în perfectă siguranţă, o concluzie – spune el – pe care dovezile nu o susţin. În timp ce consumatorii din întreaga lume îşi „administrează“ drogul continuu, an după an, James stă în biroul său spartan din campusul Galway, al Universităţii Naţionale din Irlanda, şi adună argumente în favoarea încetării consumului. Un coleg l-a poreclit cîndva cruciat împotriva cofeinei. Un tip cu păr creţ, australian din naştere, cu ochelari cu rame de sîrmă şi o hotărîre de oţel, James soarbe apă călîie dintr-un pahar în timpul celor patru ore de interviu. Cîndva consumator zilnic de cofeină, s-a lăsat aproape complet de cîţiva ani.
James a criticat rapoartele cercetărilor finanţate de industria băuturilor răcoritoare şi a cafelei, care – spune el – prezintă cofeina ca pe o substanţă benignă, ignorînd dovezi ale potenţialelor sale efecte adverse. Propriile sale cercetări avertizează asupra faptului că cofeina este un drog psihoanaleptic care creşte tensiunea, sporind astfel riscul afecţiunilor cardiace.
Dar părerile lui Jack James sînt în minoritate faţă de majoritatea declaraţiilor de sănătate publică despre cofeină. În timp ce industria cafelei şi a băuturilor răcoritoare finanţează unele cercetări de laborator asupra cofeinei, mai există şi oameni de ştiinţă independenţi. Şi părerea unanimă pare să fie că drogul cel mai popular nu este periculos în cantităţi moderate – pînă la 300 mg (una pînă la două căni de cafea de 350 ml sau 6-8 doze de răcoritoare pe zi).

Cofeina e totuşi un drog, ceea ce poate explica îngrijorarea oamenilor. De-a lungul anilor, studiile au arătat că rata celor care se îmbolnăvesc de cancer la rinichi şi vezică, fibrochisturi la sîn, cancer pancreatic şi osteoporoză e mai mare în rîndul celor care consumă cofeină. Totuşi, aceste descoperiri nu pot demonstra că răspunzătoare de boală este cofeina. Tot ceea ce se poate studia sînt efectele pe termen scurt.
Ca toate celelalte droguri, cofeina are un impact clar asupra funcţiilor mentale şi fizice. Studii repetate au arătat că cofeina e o substanţă analeptică (stimulează sistemul nervos central) şi ergogenică (îmbunătăţeşte performanţele fizice). De asemenea, e un diuretic, deşi studiile recente arată că, în cantităţi moderate, nu provoacă deshidratare nici măcar la atleţi, cum, îndeobşte, se credea. Băuturile cofeinizate cresc eliminările de urină, dar cam tot atît cît o face şi apa. Cofeina creşte şi presiunea sîngelui, dar efectul e temporar. Şi în timp ce unele studii au demonstrat că pierderea de calciu creşte din cauza cofeinei, efectul e atît de slab, încît poate fi compensat cu nu mai mult de treizeci de mililitri de lapte pe zi.
Într-adevăr, multe dintre cercetări sugerează că sănătatea umană ar putea avea de cîştigat de pe urma cofeinei. S-a demonstrat că atenuează durerea, combate migrenele, reduce simptomele astmatice şi îmbunătăţeşte starea de spirit. Ca stimulent mental, creşte starea de alertă şi viteza de reacţie: din cauză că diminuează oboseala, îmbunătăţeşte performanţele activităţilor care presupun vigilenţă, precum şofatul, pilotatul, rezolvarea unor probleme simple de matematică şi introducerea de date.
Şi în ciuda consumului ei aproape universal, rareori s-a întîlnit abuzul de cofeină. „În cazul cofeinei, consumul excesiv tinde să se oprească de la sine – afirmă Jack Bergman, farmacolog comportamental la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii Medicale Harvard. Devii agitat şi nesigur şi nu mai vrei să continui.“ Punctul în care un individ începe să fie agitat variază de la caz la caz. Unii oameni par genetic mai expuşi la efectele cofeinei, putîndu-le creşte anxietatea chiar şi consumînd cantităţi mici. În cazul unui număr mic de persoane, doze de 300 mg sau mai mari pot creşte brusc tensiunea, anxietatea şi chiar pot declanşa atacuri de panică, ceea ce ar putea explica de ce cercetările arată că persoanele agitate consumă în general puţină cofeină.
Cît despre cofeina dată copiilor, este clar că, datorită greutăţii lor corporale scăzute, ar trebui să consume mai puţină decît adulţii. Raportul Comitetului Irlandez pentru Băuturi Stimulatoare recomandă descurajarea, în cazul copiilor, a consumului de băuturi puternic cofeinizate, pentru a preveni creşterea stării de anxietate sau nervozitate. Nu există însă nici o dovadă concludentă cum că la copii consumul de cofeină în cantităţi mici ar fi periculos. Un raport al Autorităţii pentru Alimentaţie a Australiei şi Noii Zeelande a tras concluzia că aparent copiii metabolizează cofeina mult mai rapid şi că nu există nici un motiv pentru care să credem că sînt mai sensibili la efectele sale decît adulţii.
Chiar şi pentru femeile însărcinate, un segment de populaţie pe care Administraţia pentru Alimente şi Medicamente îl sfătuieşte să evite cofeina pe cît posibil, riscurile par a fi minore, atîta vreme cît consumul zilnic e menţinut la niveluri moderate. Michael Bracken, epidemiolog prenatal la Şcoala de Sănătate Publică Yale, a urmărit în ultimii douăzeci de ani obiceiurile a mii de viitoare mămici. „Bazîndu-ne pe datele recente, putem spune liniştiţi unei femei însărcinate că dacă consumă sub 300 mg de cofeină pe zi – ceea ce înseamnă una pînă la două căni de cafea – nu-i face nici un rău bebeluşului.“
După decenii de teste, cofeina rămîne pe lista Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) ca aditiv alimentar „unanim recunoscut ca sigur“. „Aruncînd o privire asupra tuturor studiilor despre cofeină, e foarte greu de argumentat faptul că în doze mici îţi face rău – spune Bergman. Efectele comportamentale sînt evidente, dar slabe. Fără îndoială, dă o oarecare dependenţă fizică. Mă scol dimineaţa şi de obicei beau două căni de cafea. Dar dacă nu o fac, sevrajul nu e sever.“ Unii consumatori de cofeină s-ar putea contrazice cu Bergman: o zi sau două fără cofeină pot cauza dureri de cap, iritabilitate, lipsă de energie şi, bineînţeles, somnolenţă. Faţă de cocaină sau heroină, renunţarea la cofeină e uşoară şi de scurtă durată. Efectele tind să dispară în două pînă la patru zile, deşi ar putea ţine o săptămînă sau chiar mai mult. Totuşi, dorinţa de a evita neplăcerile lipsei de drog ar putea explica de ce miliarde de oameni sînt atît de nerăbdători să consume cafea în fiecare zi. Cel care spune: „Pînă nu-mi beau cafeaua de dimineaţă, sînt zombi“ descrie o uşoară stare de dependenţă.
De fapt, Jack James susţine că dependenţa fizică de cofeină, atît de răspîndită, s-ar putea să fi influenţat rezultatele cercetărilor, exagerînd efectul benefic pe care îl are cofeina asupra stării de spirit. Dacă cercetătorii compară două grupe de subiecţi – unii cărora li s-a dat cofeină şi alţii cărora nu –, orice ameliorare a dispoziţiei sau performanţelor în grupul celor care au luat cofeină poate fi pur şi simplu depăşirea sevrajului. „S-ar putea să fim într-unul din acele cercuri vicioase – acceptă Derk-Jan Dijk, fiziolog la Centrul de Studiere a Somnului de la Universitatea din Surrey. Iei cofeină şi eşti mai vioi. În dimineaţa următoare, efectul este consumat şi ai nevoie de şi mai multă substanţă ca să-ţi refaci starea de veghe. Dar poate putem ieşi din cerc. Aceia dintre noi care lucrăm în timpul zilei am putea foarte bine s-o facem şi fără cofeină.“

Acel tabiet al cafelei de dimineaţă, servită poate cu un croissant, e, pe de altă parte, o bucată de viaţă normală de care ne bucurăm. Te linişteşte. Te ajută să-ţi ordonezi ziua. Şi nu poate fi decît benefic pentru toată lumea. De-a lungul secolelor, oamenii au creat nenumărate ritualuri asociate cu consumarea drogului lor favorit. Deseori, ritualul a ajuns să depăşească licoarea. În timpul unui chanoyu, eleganta şi austera ceremonie japoneză a ceaiului, decorul simplu al camerei ceaiului, foşnetul delicat al chimonoului care alunecă pe podeaua acoperită cu tatami, frumuseţea pură a unei brune căni de ceai, lucrată manual, fac la fel de mult ca ceaiul însuşi.
Britanicii şi-au transformat ritualul de după-amiază într-o paradă plină de pompă şi lux. În splendida strălucire a magazinului de alimente Fortnum & Mason, din Londra, ceaiul de după-amiază este servit printre coloane de marmură verde şi aranjamente florale imense, în căni de porţelan chinezesc fin, verde cu auriu. Chelneri eleganţi servesc sandvişuri cît degetul, plăcintă cu caimac şi tarte cu fructe tropicale, care să însoţească un Earl Grey sau Lapsang Souchong. În centrul încăperii, un pianist cîntă „On the Sunny Side of the Street“ – exact ce trebuie pentru ca să te simţi bogat precum Rockefeller, cel puţin pînă cînd se goleşte ceainicul şi vine nota (44 $!).
Americanii, deloc surprinzător, au inventat un set de ritualuri cofeinizate ceva mai modeste: un corn împletit şi o cafea la Dunkin’ Donuts sau un nes cu cremă de lapte praf şi îndulcitori artificiali, la birou. În ultimul deceniu şi ceva, ritualul consumului matinal de cofeină al Americii a luat proporţii. O invazie de cafenele noi au transformat cana de 75 ¢ care se reumplea gratis într-un amestec extravagant, de 6 dolari, de cafea preparată de un barman în mod special pentru fiecare consumator.
„Am construit un cu totul alt ritual al cafelei în ţara asta“ – explică Howard Schultz, omul care a inventat Starbucks. În douăzeci de ani, Schultz a transformat singurul expreso-bar dintr-o cafenea din Seattle într-o companie demnă de Fortune 500 (lista celor mai profitabile 500 de companii din SUA), construind o imagine globală atît de familiară, încît Playboy a publicat un articol despre „Femeile de la Starbucks“. Schultz însuşi, un tip care bea cinci ceşti de cafea pe zi, la 51 de ani, este expresia dinamismului, în timp ce se învîrte prin biroul său, amintindu-şi cum a început totul.
Schultz era vînzător de cafea nemăcinată într-un magazin de cafea numit Starbucks – după secundul din Moby Dick, romanul lui Melville –, pe vremea cînd a vizitat, în 1983, Milano şi s-a îndrăgostit de ambianţa din acea minunată instituţie italienească, barul expreso. „Era vorba despre cafeaua excelentă, dar era mai mult decît atît – povesteşte el cu un ton foarte pasional. Era vorba despre conversaţie. Cu cei din jur. Despre relaţiile dintre oameni. Şi cafeaua bună era liantul. M-am gîndit: Ştii că am putea face asta şi în Seattle?“
Într-o dimineaţă cu burniţă (cum altfel?), în Seattle, în aprilie 1984, Schultz a instalat un mic bar expreso într-un colţ mai îndepărtat al magazinului care vindea cafea nemăcinată, oferind băuturi misterioase, precum un caffé latte, la care unii ca Donkin’ Donuts n-au visat vreodată. În cîteva zile s-au făcut cozi interminabile afară, pe trotuar, iar Howard Schultz n-a mai privit înapoi. Curînd a părăsit compania şi şi-a deschis propriul bar expreso, numit Il Giornale, sau The Daily (Cotidianul). Doi ani mai tîrziu a cumpărat magazinul unde fusese angajat, iar azi sînt peste 8.500 de Starbucks în toată lumea, cu încă 1.500 programate să se deschidă anul acesta.
Lui Schultz nu-i place să dea prea mare importanţă rolului pe care se poate să-l fi jucat cofeina în succesul său: „Nu cred că este cofeina. Cred că ritualul, partea lui romantică, este de fapt mult mai important.“
Dar cofeina este prezentă. Cîţiva kilometri mai jos de sediul lui Schultz, pe autostrada interstatală, în Kent, Washington, supervizorul Tom Walters ştia asta din proprie experienţă.
„Mi s-a cerut să nu fac nici o legătură între cafea şi cofeină“ – spune Walters în timp ce trece pe lîngă munţi de saci de cîte 70 kg, cu boabe de cafea proaspăt culese din Columbia, Costa Rica, Nicaragua, Indonezia. „Dar vedem al naibii de multă cofeină pe aici. Cînd prăjeşti boabele, cofeina face un fel de puf pe prăjitor. Aşa că dacă sîntem prea ocupaţi ca să mai luăm o pauză de cafea, unii dau cu degetul peste cadranul prăjitorului şi ling apoi degetul, luîndu-şi astfel doza.“
Bineînţeles, ca să-şi ia unii doza, multe dintre cele mai populare băuturi de pe pămînt – cafea, cola, ceai – se întîmplă să conţină cofeină. Indiferent că este vorba despre un student absolvent care dă pe gît un moca în laborator sau este un călugăr care soarbe ceai verde în timpul incantaţiilor din templu, este stimulentul favorit pe care omenirea îl consumă în fiecare zi la serviciu, pe tot globul.
Şi în fiecare noapte, de asemenea. Înapoi, printre luminile strălucitoare şi zgomotul infernal din barul londonez Egg. Lee Murphy dansează acum pe ritmul antrenant al lui „Give It What You’ve Got“ (Întoarce ceea ce primeşti). Ia un gît zdravăn dintr-una din cele două doze de Red Bull. „Uite care-i treaba, amice, ştiu că este un drog – ţipă el peste vacarm. Dar nu pot fără!“

Text: T. R. Reid

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din ianuarie 2005)

Galerie de imagini:



4 Comments

  1. cam asa este. controversata, insa ce ne-am face fara ea, cofeina noastra de zi cu zi ?!
    eu energizante nu beau, insa cafea … cam cat domnul din fotografie 🙂

  2. cafeaua e neagra… ne aminteste de intuneric… pe de alta parte este dintr-un arbore care ne inalta… mi-a sricat dintii, gingia, stomacul… uneori pot sa nu mananc nimic dar prefer cafeaua… este slabiciune… mi-am luat fara cofeina caci m-am obisnuit cu gustul… cafeaua e amagitoare, ingalbeneste dintii, creaza dependenta.. nu as recomanda la nimeni sa se obisnuiasca, din cauza ei am impresia ca nu pot sa fiu curata in trup, in suflet…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*