Pe urmele viitoarei gripe ucigaşe

Fost şi viitor flagel Nguyen Si Tuan, de 21 de ani, se luptă pentru supravieţuire la Spitalul Bach Mai, din Hanoi, cu plămînii devastaţi de gripa contractată de la un pui infectat. Foto: Lynn Johnson

Mai devreme sau mai tîrziu, un virus ucigaş, care poate trece de la păsări la oameni, va mătura tot globul.

Micuţa Ngoan a fost îngropată în spatele colibei părinţilor, în urmă cu trei săptămîni. Mormîntul ei, o groapă betonată grosolan, la fel ca atîtea altele presărate prin Vietnamul rural, se află pe un teren mai ridicat, între un iaz cu peşti şi orezăriile galben-verzui. La unul din capete, familia a aşezat cele mai îndrăgite bunuri ale fetiţei: un scaun pentru păpuşi, o colecţie de scoici, sandalele de plastic. I-au pictat mormîntul în albastru pal.
în timp ce părinţii lui Ngoan sînt plecaţi să culeagă orezul, alte rude deapănă amintiri. „Era aşa de mititică, avea abia 10 ani – spune bunica ei, aşezată într-un hamac. Era cuminte şi învăţa bine. Dacă vă uitaţi la sora ei mai mare – tînăra de 17 ani se ţine deoparte, timidă –, vă puteţi închipui cum arăta.“ Bunicul lui Ngoan, cufundat într-o tăcere mîhnită, aprinde un beţigaş parfumat la mormîntul ei.
Pierderea unui copil a lovit greu această familie. Dar, de obicei, restul lumii acordă puţină atenţie morţii unui copil, în urma unei boli infecţioase, în acest ungher din Delta Mekongului, în Vietnam. Aici încă mai bîntuie febra tropicală şi cea tifoidă, iar HIV/SIDA e în ascensiune.
Totuşi moartea lui Ngoan şi a altor peste 50 de persoane din Asia de Sud-Est în ultimii doi ani a declanşat o alertă la nivel mondial. Ţările afectate se luptă să ia măsuri; alte naţiuni trimit ajutoare şi consultanţi, făcînd în acelaşi timp rezerve de medicamente şi creînd noi vaccinuri la ele acasă. Iar oamenii de ştiinţă şi-au intensificat cercetările asupra fatidicului transfer al bolii între animale şi om.
De ce ? Fiindcă Ngoan a murit de gripă.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, gripa e o boală sîcîitoare, suportată an de an, alături de impozite şi dentist. Unii cred că nici nu merită osteneala de a-ţi face un vaccin antigripal. Dar gripa e uşor de subestimat. Virusul se răspîndeşte atît de lesne, prin picături minuscule, încît 30 pînă la 60 de milioane de americani fac gripă în fiecare an. Aproximativ 36.000 mor, în special persoane în vîrstă. Virusul se modifică atît de rapid, încît nimeni nu devine niciodată complet imun şi în fiecare an trebuie creat un nou vaccin.
Aceasta e gripa obişnuită. Dar boala care seceră vieţi în Asia de Sud-Est nu e o gripă oarecare. Primele sale victime au fost puii de găină, în număr de peste o sută de milioane, fie ucişi de virus, fie de oameni, în efortul lor, adesea superficial, de a controla boala. Nu este neobişnuit pentru pui să facă gripă; de fapt, viruşii gripei aviare sînt mult mai numeroşi decît cei ai gripei umane. Dar Robert Webster, de la Spitalul de Cercetare Pediatrică St. Jude, din Memphis, studiază viruşii gripei de 40 de ani şi nu a văzut niciodată ceva asemănător cu virusul care a ucis-o pe Ngoan.
„Acesta a fost de la bun început cel mai cumplit virus de gripă pe care l-am văzut sau cu care am lucrat vreodată, în sensul că este extrem de patogen“ – spune Webster. Nu numai că mortalitatea este înfricoşătoare la puii de găină, care sucombă, umflaţi şi hemoragici, în decurs de cîteva ore de la expunere, dar ucide cu o eficienţă similară şi mamifere. Izolat, a doborît şi oameni, care au luat gripa de la păsări de curte infectate, cum au fost puii care au murit la ferma lui Ngoan cu cîteva zile înainte de a se îmbolnăvi ea. Jumătate din cazurile cunoscute s-au soldat cu deces.
Pentru mulţi experţi în probleme de sănătate publică, aceste morţi sînt primele semnale ale unei catastrofe. Pînă acum, acest virus – clasificat ca H5N1 datorită celor două proteine care stau pe suprafaţa sa precum ţepuşele pe o ghioagă – nu prea reuşeşte să treacă de la păsări la oameni, cu atît mai puţin de la o persoană la alta. „Poate să facă un prim pas în această direcţie, însă pe urmă nu se răspîndeşte cu uşurinţă de la un om la altul – spune Webster. Slavă Domnului. Altfel, am avea mari probleme.“
Poate că H5N1 nu va învăţa niciodată trucul de a alerga de la un om la altul, aşa cum fac formele mai uşoare de gripă, care pustiesc în fiecare an birouri şi săli de clasă. Poate că pur şi simplu nu e în stare. Sau poate că eforturile de eradicare a virusului – pînă acum mai mult sporadice şi insuficient finanţate – vor da rezultate. Însă experţii îndeamnă lumea să se pregătească pentru tot ce poate fi mai rău.
Ceea ce se ştie despre remarcabila capacitate a viruşilor de gripă de a se modifica şi de a trece de la o specie la alta a dus la un sentiment de fatalitate, la convingerea că, dacă această gripă animală ameninţătoare nu va exploda într-o pandemie globală, care să ia milioane de vieţi, va veni o alta, care va reuşi. „La un moment dat, se va întîmpla ca un astfel de virus să se modifice, aşa încît să se poată transmite de la o persoană la alta“ – spune Jeremy Farrar, medic la Universitatea Oxford, care lucrează în prima linie a frontului gripei aviare, la Spitalul pentru Boli Tropicale, din Oraşul Ho Şi Min, din Vietnam. „Este inevitabil. Şi, cînd se va întîmpla, lumea se va confrunta cu o pandemie cu adevărat oribilă.“
În fond, s-a mai întîmplat şi pînă acum.

În 1918, ultimul an al cumplitelor lupte din tranşeele Primului Război Mondial, cu totul altceva a început să facă ravagii printre soldaţi. Nimeni nu ştie exact cînd sau unde a izbucnit gripa spaniolă, deşi în mod sigur nu a fost în Spania. Ca ţară neutră, Spania nu a avut cenzură pe timp de război, iar gripa se pare că şi-a căpătat acest fals pedigri din ştirile despre epidemiile din ţară în mai 1918. De fapt, boala se răspîndea deja în ambele tabere ale frontului european, doborînd divizii întregi în primăvară şi la începutul verii. Apoi, a părut să se domolească.
Spre sfîrşitul verii, gripa spaniolă a revenit, şi de această dată virulenţa sa a fost inconfundabilă. Bolnavii cădeau la pat cu febră, dureri de cap cumplite şi dureri articulare. Mulţi erau tineri, exact grupa de vîrstă care, în mod normal, nu dau atenţie gripei. Aproximativ 5 la sută dintre victime au murit, unele în numai două sau trei zile, cu feţele de un vineţiu oribil, căci mureau sufocate. Medicii care au deschis toracele morţilor s-au îngrozit: plămînii, în mod normal uşori şi elastici, erau grei ca nişte bureţi îmbibaţi cu apă.
După ce a lovit în plin taberele militare şi navele înţesate care transportau trupe în Europa şi în SUA, gripa şi-a lepădat uniforma şi şi-a făcut apariţia în porturi şi în oraşe industriale. În Philadelphia, după cum a descoperit istoricul Alfred Crosby, 12.000 de persoane au murit de gripă şi pneumonie în octombrie – 759 într-o singură zi. Şcolile şi birourile au fost închise, slujbele bisericeşti – anulate. Sălile de morgă erau arhipline.
La acea dată, boala se răspîndise deja pînă în colţurile îndepărtate ale planetei, din Pacificul de Sud pînă în Arctica. „Toţi locuitorii planetei au inspirat virusul, iar jumătate dintre ei s-au îmbolnăvit“ – spune Jeffery Taubenberger, de la Institutul de Patologie al Forţelor Armate, din Maryland, care încearcă să afle cum a devenit gripa respectivă aşa de letală. Peste 50 de milioane de oameni au murit, de cel puţin trei ori mai mulţi decît în război. Cei mai străluciţi medici ai vremii acceptau cu greu ideea că era vorba de gripă.
Era într-adevăr gripă, dar cu o diferenţă crucială, pe care oamenii de ştiinţă abia încep să o înţeleagă. Pe biroul lui Taubenberger sînt risipite blocuri translucide de ceară, de mărimea unor cutii de chibrituri. Împrumutate dintr-o arhivă de patologie, acestea conţin bucăţi cît o unghie de ţesut violaceu, prelevate din plămînii victimelor gripei din spitalele militare americane în urmă cu aproape 90 de ani. La jumătatea anilor 1990, Taubenberger şi colegii săi şi-au dat seama că o mostră de la o victimă care a murit rapid, cu plămînii încă doldora de viruşi, ar mai putea păstra urme genetice ale ucigaşului. Au avut dreptate: în 1996, ţesutul pulmonar prelevat de la un soldat care murise în septembrie 1918 la Fort Jackson, în Carolina de Sud, a scos la iveală fragmente din genele virusului.
Rezultatele s-au îmbunătăţit în scurt timp. Inspirat de descoperirea lui Taubenberger, un patolog la pensie, pe nume Johan Hultin, a pornit către un sătuc îndepărtat din Alaska şi a excavat o groapă comună săpată în permafrost, după ce gripa spaniolă trecuse pe acolo, în noiembrie 1918. Corpul unei femei mai conţinea ţesut pulmonar intact, conservat prin frig şi printr-un mare noroc. Puţin cîte puţin, grupul lui Taubenberger a reuşit să reconstituie întreaga secvenţă genetică a virusului. Ei intenţionează să o publice integral în acest an.
Pînă acum, acest proiect genetic nu a dezvăluit exact ce anume a făcut ca gripa spaniolă să fie atît de ucigătoare. Vinovată nu se face nici o genă sau proteină anume. Dar comparînd secvenţa din 1918 cu cele ale viruşilor de gripă care provoacă neajunsuri moderate în fiecare iarnă, s-a confirmat ceea ce se bănuia de mult timp: virusul gripei spaniole trecuse de puţină vreme la oameni, de la un animal necunoscut, lăsînd victimele cu o imunitate redusă în faţa acestei noi ameninţări.

Unul dintre motivele pentru care îţi revii dintr-o gripă după un disconfort de cîteva zile e că sistemul tău imunitar a mai văzut aşa ceva şi ştie cum să reacţioneze. Virusul din acest an nu va fi o copie la indigo a celui de anul trecut, pentru că se modifică în permanenţă. Dar va arăta suficient de asemănător pentru ca organismul tău să poată aproape întotdeauna să-l ţină sub control.
Totuşi, din cînd în cînd, apare ceva nou din lumea animală – o uriaşă sursă de viruşi de gripă de tip A, cei care provoacă cele mai grave boli la om. În studiile de la sfîrşitul anilor 1960 şi 1970, Robert Webster şi colegii lui au urmărit gripa pînă la sursă. „De unde provin viruşii de gripă? – se întreabă el. De la păsările sălbatice din întreaga lume, de la păsările acvatice sălbatice şi domestice, de la raţe, de la păsările marine.“
Zeci de subtipuri de gripă se află în măruntaiele păsărilor, de cele mai multe ori inofensive pentru gazdele lor sau pentru orice alte vietăţi. Însă, din cînd în cînd, cîte unul infectează păsările de curte. Şi mai rar, un virus aviar sau o parte din genele sale se strecoară în grupul mult mai mic de viruşi de tip A, care îi infectează pe oameni.
În mod normal, un virus gripal apt să infecteze păsările nu îi poate ataca pe oameni, pentru că nu e echipat să invadeze celulele umane şi să se dezvolte în ele. Pînă de curînd, oamenii de ştiinţă credeau că viruşii aviari pot dobîndi această abilitate doar dedîndu-se la echivalentul viral al contactului sexual. Pentru că viruşii gripali îşi poartă informaţia genetică pe opt segmente separate de ARN, e uşor pentru diferitele subtipuri să facă schimb de gene, dacă se întîmplă să se întîlnească. Rezultatul: progenituri cu noi abilităţi.
Pentru ca o gripă aviară şi una umană să se combine, trebuie să infecteze acelaşi animal. Oamenii de ştiinţă consideră de multă vreme că porcul ar fi un bun „recipient de amestec“, deoarece celulele porcului au molecule de suprafaţă care permit pătrunderea ambelor tipuri de virus. E posibil ca un porc să ia o gripă umană de la un fermier şi un virus aviar, să zicem, de la raţele din aceeaşi fermă. Cei doi viruşi ar putea apoi „să se recombine“, creînd un hibrid care – în cel mai rău caz – ar putea acum să infecteze celulele umane, în timp ce încă mai poartă genele virusului aviar, care îl fac o noutate absolută pentru sistemul imunitar al persoanelor care s-ar molipsi cu el şi, în acelaşi timp, neobişnuit de virulent.
Recombinarea explică cele două pandemii mai mici ale secolului al XX-lea, din 1957 şi 1968. În fiecare an apărea un nou subtip de gripă, combinînd gene din virusul uman care provocase epidemii moderate în anii anteriori cu noi gene ale unui virus aviar. Noii viruşi pandemici au străbătut rapid lumea, ucigînd în total două milioane de persoane.
Dar în 1918, crede acum Taubenberger, s-a întîmplat ceva diferit. „Considerăm că este destul de probabil ca virusul să nu fi derivat dintr-un virus uman care circulase anterior“ – spune el. Toate genele sale arată că este un virus animal, pur şi simplu, care a trecut cumva la oameni fără ajutorul genelor unei tulpini umane anterioare.
în prezent H5N1 face acelaşi lucru. Pînă acum, a avut doar tentative de a trece de la o specie la alta, motiv pentru care a provocat doar zeci, nu milioane de morţi. Dar, ca şi în 1918, medicii care i-au văzut îndeaproape efectele sînt zguduiţi.

Radiografiile spun povestea pe măsură ce Tran Tinh Hien, medic la Spitalul de Boli Tropicale din Oraşul Ho Şi Min, le expune pe ecranul luminos. În prima radiografie, făcută în ziua în care fata de 18 ani cu gripă aviară a fost internată în spital, la baza toracelui apare un nor alburiu. Plămînii ei erau parţial plini cu lichid. Într-o a doua radiografie, patru zile mai tîrziu, ceaţa se răspîndise în toată cavitatea toracică. „Tot ţesutul pulmonar i-a fost distrus – spune Hien. Procesul se producea chiar în timp ce îi administram tratamentul.“ O săptămînă mai tîrziu, fata murise.
Aşa au stat lucrurile pentru Hien şi echipa sa în toată luna ianuarie, cînd cea mai recentă epidemie de gripă aviară a atins apogeul în sudul Vietnamului. Un pavilion cu 50 de paturi, păstrat în mod normal pentru malarie şi febră tropicală, a fost eliberat şi transformat în secţie de izolare. I-au susţinut pe pacienţi cu măşti de oxigen şi aparate de respiraţie şi i-au tratat cu oseltamivir, sau tamiflu, un medicament antiviral scump, care se poate lupta cu H5N1. Asistentele lucrau în ture de 24 de ore, purtînd halate, măşti şi ochelari ca să se protejeze împotriva virusului. Hien şi echipa sa au făcut tot ce au putut pentru cei nouă pacienţi cu gripă aviară. „Din păcate, nu am reuşit să salvăm nici o viaţă“ – spune el.
Fiind o unitate de elită, Spitalul pentru Boli Tropicale a văzut cea mai sumbră faţă a bolii. Numai cele mai grave cazuri au fost trimise aici şi, la momentul respectiv, probabil că deja nu mai era cale de întoarcere. De fapt, H5N1 nu ucide întotdeauna. Unele infecţii pot fi atît de uşoare, încît chiar trec neobservate. Dar orice spital care a tratat persoane grav bolnave de gripă aviară a înregistrat rate absolut şocante ale mortalităţii.
Aşa stau lucrurile din 1997, cînd o tulpină a virusului H5N1 – un văr al celui care bîntuie acum prin Asia – a făcut pentru prima dată saltul la om. La începutul acelui an, o epidemie provocată de virus a ucis găinile din Noile Teritorii, o regiune rurală din Hong Kong. La momentul respectiv, nimeni nu credea că viruşii aviari pot ameninţa direct omul. Dar acesta a încălcat regulile.
în mai 1997, un băieţel de trei ani a fost internat într-un spital din Hong Kong cu tuse şi febră. Simptomele i se înrăutăţeau rapid şi respira anevoie. I s-au administrat masiv antibiotice şi a fost pus pe un aparat de ventilaţie, însă în şase zile a murit. Experţii în gripă au fost uluiţi cînd secreţiile din traheea băiatului au scos la iveală un virus H5N1. S-a dovedit că era acelaşi virus care ucisese puii de găină.
Totuşi moartea lui a părut un accident neprevăzut, pînă cînd, în cursul aceluiaşi an, alte 17 persoane s-au internat în spitalele din jurul Hong Kongului, cu simptome similare, iar testele au confirmat infecţii cu H5N1. Cinci dintre ele au murit. Multe dintre victime vizitaseră un tîrg de păsări vii de pe insulă.
Experţii în sănătate publică s-au concentrat asupra Hong Kongului, temîndu-se că era pe cale să izbucnească o pandemie de proporţiile celei din 1918. Ei au convins guvernul din Hong Kong să ucidă absolut toate păsările – 1,5 milioane – din ferme şi din pieţe. Măcelul în masă a dat rezultate. Tipul respectiv de virus H5N1 nu a mai fost întîlnit niciodată şi s-a evitat un dezastru pentru sănătatea publică.
Dar în 2001 o altă tulpină mortală a virusului H5N1 a apărut în pieţele din Hong Kong, iar oraşul a reînceput să omoare orătăniile. De această dată, răgazul a fost mai mic, iar la începutul lui 2002 puii mureau din nou de gripă. Adevărul este că măsurile drastice din Hong Kong lăsaseră neatinsă sursa tuturor acelor viruşi. Aceştia proveneau din afara Hong Kongului, chiar de peste graniţă, din sudul Chinei.
Provincia Guangdong, din China, este plină de sute de milioane de pui, raţe şi gîşte, multe hoinărind în voie prin grădini, ferme şi iazuri. Viruşii de gripă din excrementele păsărilor sălbatice, care cad ca o ploaie peste marea de păsări de curte, se pot răspîndi şi pot face în voie schimb de gene. Rezultatul: noi tulpini, care nu se găsesc în sălbăticie. Printre ele se afla şi virusul H5N1, sursa gripei aviare care bîntuie acum prin Asia.
An după an, el a făcut schimb de gene cu alţi viruşi ai gripei aviare, generînd o pletoră de noi variante de H5N1. An după an, ele au asediat Hong Kongul, care importă păsări de pe continent. Pînă la sfîrşitul lui 2003, variantele infectau şi ucideau păsări în jumătate din Asia.
Pornind din China, tulpinile de H5N1 au ajuns în Coreea de Sud şi în nordul Japoniei; au măturat Asia de Sud-Est, pînă în Indonezia. Anumiţi experţi şi oficiali au sugerat că viruşii călătoresc în măruntaiele păsărilor sălbatice de apă – raţe, gîşte, bîtlani –, care este posibil să fi luat infecţia din ferme.
În această vară, virusul a ucis mii de gîşte sălbatice şi pescăruşi dintr-o rezervaţie naturală din vestul Chinei. A fost cea mai extinsă epidemie cunoscută în rîndul păsărilor sălbatice şi un avertisment că, în viitor, acestea ar putea răspîndi boala în lung şi în lat. Dar Yi Guan, virusolog la Universitatea din Hong Kong, nu e încă dispus să dea vina pe păsările migratoare pentru epidemiile de pînă acum. El consideră că virusul a ucis păsările infectate prea rapid pentru ca ele să apuce să zboare pe distanţe mari. În schimb, probabil că H5N1 a făcut autostopul prin Asia în transporturile de păsări vii, un dezastru pe care l-am provocat noi înşine.

Pe măsură ce a progresat, virusul a început din nou să ucidă oameni – pînă în august, numărătoarea ajunsese la 40 în Vietnam, 12 în Thailanda, patru în Cambodgia şi cel puţin unu în Indonezia. Şi a provocat pagube economice care, conform unei estimări, se ridică la peste zece miliarde de dolari numai în 2004.
H5N1 este cu atît mai înspăimîntător, cu cît se ştie aşa de puţin despre el, începînd cu modul în care ucide oamenii. La pui, virusul se răspîndeşte peste tot – în intestine, plămîni, creier şi muşchi. La om, ca şi gripa din 1918, distruge în primul rînd plămînii.
Cercetătorii au descoperit că propriul sistem imunitar al victimei ar putea constitui o parte a problemei. Acesta reacţionează la virus cu un flux de mesageri chimici care atrag leucocitele în plămîni, unde declanşează o reacţie inflamatorie masivă. Ţesutul sănătos moare şi vasele de sînge prezintă scurgeri, umplînd plămînii cu lichid.
Dar H5N1 ar putea avea mai mult de o singură metodă de a ucide. În acest an, cercetătorii din Oraşul Ho Şi Min, între care şi Jeremy Farrar, au detectat H5N1 în organismul unui băieţel care a murit în comă, cu creierul inflamat, dar cu plămînii sănătoşi pînă la sfîrşit. Lui Farrar, aceste date îi sugerează că virusul se poate răspîndi în tot organismul. Alţii nu sînt siguri.
Este încă un mister al gripei aviare.
Un alt mister este modul exact în care se infectează oamenii. „în acest moment, credem că cele mai multe cazuri au legătură cu oamenii care au intrat cumva în contact cu păsări bolnave, muribunde sau moarte – spune Fukuda. Ce înseamnă acest lucru?“ – întreabă el, punctînd posibilităţile. Asta înseamnă că oamenii le-au atins? Le-au mîncat? Au inspirat praf care conţinea găinaţ? El e frustrat în faţa rapoartelor adesea sumare sosite din Asia. „Ce se întîmplă în realitate? – se întreabă el. Acest lucru are implicaţii foarte practice“ pentru lupta împotriva bolii.
Cea mai mare întrebare este dacă virusul va începe să se răspîndească precum gripa umană obişnuită. „De la om la om – aceasta este varianta pe care nu vrem să o vedem“ – spune Robert Webster. Dar H5N1 le-a dat deja experţilor cîteva motive de spaimă.

Nguyen Thanh Hung, comerciant de ciment din Hanoi, spune că se simte bine acum. Lucrează, îngrijeşte o pădurice de plante în ghivece şi petrece mai multe ore pe zi făcînd jogging şi exerciţii de respiraţie. În sufrageria lui, într-o zi de februarie, el ne prezintă mîndru hîrtiile de externare din spital de parcă ar fi noul său contract de viaţă. A trecut doar o lună de cînd Hung a scăpat dintr-un puternic acces de gripă aviară. „Medicul mi-a zis că, dacă ajungeam la spital cu o zi sau două mai tîrziu – gata“ – spune el. Fratele lui mai mare, şi el infectat, nu a fost la fel de norocos.
Aflaţi în vizită în satul natal de lîngă Hanoi, el şi fratele său au împărţit o budincă făcută cu sînge crud de raţă, o delicatesă vietnameză. Probabil că raţa fusese infectată cu H5N1, pentru că fratele lui Hung s-a îmbolnăvit de gripă după cîteva zile. Dar Hung s-a îmbolnăvit abia după două săptămîni – a doua zi după ce a murit fratele lui.
Acest interval este prea mare pentru ca budinca să fi fost cauza, crede Tim Uyeki. Probabil că Hung s-a infectat în timp ce îşi îngrijea fratele, în ultimele lui zile.
De asemenea, se pare că H5N1 a trecut de la o fetiţă care era pe moarte de gripă aviară în Thailanda la mama şi mătuşa ei, care o îngrijeau. Se bănuieşte că mai există alte cîteva cazuri de transmitere de la om la om. Se pare însă că virusul nu a reuşit să facă decît un pas dincolo de victima iniţială. Pînă acum, transmiterea repetată – răspîndirea prin reacţia în lanţ a gripei obişnuite – nu face parte din repertoriul său.
E posibil să dobîndească această abilitate pe cont propriu, prin mutaţii. Sau ar putea face schimb de gene cu un virus al gripei umane. Acest fenomen s-ar putea produce în organismul unei persoane infectate care se molipseşte şi de gripă obişnuită sau în clasicul recipient de combinare a gripei, porcul. Dar nimeni nu ştie dacă din acest schimb s-ar ivi un virus de coşmar sau un eşec.
Cercetătorii care studiază gripa la CDC şi în Olanda speră să afle acest lucru din timp, cultivînd în mod artificial noi viruşi. În laboratoare de maximă securitate, ei amestecă şi combină în mod deliberat gene de H5N1 şi gene de viruşi ai gripei umane. Apoi testează hibrizii, pentru a vedea dacă au moştenit atît virulenţa virusului aviar, cît şi abilitatea de răspîndire a virusului uman. De fapt, ei încearcă să creeze în laborator o tulpină a unei gripe pandemice.
Anumiţi critici consideră că este un gest necugetat, dar Erich Hoffmann, cercetător la St. Jude, care a contribuit la crearea unei tehnici de inginerie genetică pentru gripă, spune că experimentele sînt esenţiale pentru a afla cu ce ne-am putea confrunta, în final.
Dacă avem noroc – spune el –, toţi viruşii hibrizi vor fi inofensivi sau nu se vor dezvolta, sugerînd că H5N1 nu ar putea declanşa niciodată o pandemie. „Desigur, asta ar fi o veste bună“ – spune Hoffmann. Şi dacă veştile sînt mai puţin liniştitoare? Atunci, oamenii de ştiinţă care monitorizează H5N1 în Asia ar avea un indiciu asupra fenomenelor pe care să le urmărească – ce modificări genetice ale acestui virus ar putea anunţa mari necazuri.

Aceste informaţii ar putea să ne ofere mai mult timp de pregătire, dar nimeni nu vrea să stea degeaba, aşteptînd ca H5N1 să acţioneze. Şi toată lumea este de acord asupra celei mai bune metode de a-i veni în întîmpinare: eradicarea virusului H5N1 la păsările de curte, pentru ca oamenii să nu se mai poată molipsi. Este simplu – dar nu şi uşor.
Howard Wong, un înalt funcţionar veterinar din Hong Kong, ştie ce trebuie făcut. Din 2003, după numeroase epidemii şi două masacre pe scară mare ale populaţiei avicole, teritoriul nu a mai înregistrat H5N1 în fermele şi pieţele de păsări. Wong este mîndru de succesul său. „Am fost foarte bucuroşi în 2004, cînd apăruse peste tot în rest, iar noi am reuşit să-l ţinem la distanţă.“
Iată cîţiva dintre paşii urmaţi de Wong şi de alţi oficiali: vaccinarea fiecărei păsări de curte din Hong Kong împotriva lui H5N1; testarea regulată a păsărilor de curte, a celor de colivie şi chiar a păsărilor sălbatice; închiderea de două ori pe lună a sutelor de tarabe cu păsări vii, pentru dezinfecţie; şi inspectarea obsesivă a fermelor şi pieţelor. „Sîntem aproape la limita a ceea ce putem face – spune Wong. E ca şi cum ai susţine un zid care devine tot mai greu.“
Şi, după cum se exprima un oficial din Vietnam, Hong Kongul e bogat şi e o insulă. Vietnamul nu este nici una, nici alta. În iarna 2003-2004, H5N1 a apărut în majoritatea celor 64 de provincii ale ţării. Pentru a-l combate, au fost măcelărite zeci de milioane de păsări. Epidemia a părut să intre în declin, iar în martie guvernul şi-a declarat victoria.
Dar la sfîrşitul anului 2004, gripa aviară a revenit în forţă, infectînd păsări şi oameni din toată ţara. Vremea mai rece, care favorizează supravieţuirea şi răspîndirea virusului, pare să-l fi scos din bîrlog. În februarie anul acesta, Anton Rychener, reprezentantul Organizaţiei pentru Hrană şi Agricultură a ONU (FAO) din Hanoi, se simţea depăşit. „De ce naiba stăm aici, un an mai tîrziu, avînd practic acelaşi tipar de epidemie?“ – a întrebat el o sală plină de oficiali. Un an de întîlniri şi iniţiative de urgenţă a reuşit să schimbe prea puţin condiţiile care au făcut Vietnamul vulnerabil în faţa răspîndirii virusului.
La ţară, păsările ciugulesc prin curţi şi caută prin tufişuri, amestecîndu-se cu păsările de la alte ferme. Pieţele de păsări sînt un fel de loc de întîlnire pentru schimb de viruşi, iar păsările nevîndute sînt duse înapoi acasă, cu toţi viruşii pe care i-au cules. Fermierii cu păsări bolnave sînt prea puţin stimulaţi să le declare şi să privească cum li se omoară orătăniile: guvernul îşi poate permite să plătească drept compensaţie mai puţin de jumătate din valoarea de piaţă a păsărilor. Şi apoi mai sînt şi raţele.
Raţa – spune Webster – „e calul troian al acestei epidemii.“ Grupul său a descoperit că, spre deosebire de găini, raţele infectate par adesea sănătoase, în stare să meargă, să înoate – şi să răspîndească virusul prin excrementele lor. În Vietnam şi în alte părţi ale Asiei de Sud-Est, îl răspîndesc peste tot, pentru că oamenii care au grijă de raţe îşi mută cîrdurile de la un cîmp de orez la altul, în urma recoltării, pentru ca păsările să se îngraşe cu boabele rămase.
Ineficienţa, tradiţia şi lipsa de fonduri au încetinit eforturile Vietnamului de a schimba aceste practici. Şi, deşi oficialii declară vitejeşte că fac progrese, încrederea de anul trecut a dispărut.
Thailanda a făcut ceva mai multe progrese. Mai prosperă şi mai dezvoltată decît Vietnamul, îşi despăgubeşte fermierii mai generos cînd păsările sînt sacrificate. Thailanda testează raţele de H5N1 şi permite doar cîrdurilor neinfectate să se deplaseze prin regiunile rurale. Aproape un milion de voluntari din sate au fost recrutaţi pentru a urmări cazuri de decese neobişnuite ale puilor. La începutul acestui an, virusul fusese limitat la numai cîteva dintre provincii.
Chiar şi aşa, Wantanee Kalpravidh, coordonatorul regional FAO pentru gripa aviară în Asia de Sud-Est, spune că ţara nu poate sta liniştită. Are graniţe pe distanţe mari cu Laosul şi Cambodgia, ţări sărace, care se luptă cu propriile lor epidemii. Eforturile Thailandei ar putea fi rapid zădărnicite dacă o ladă sau două de păsări infectate ar reuşi să se strecoare în ţară. După cum arată Kalpravidh, „păsările nu au nevoie de viză sau paşaport“.

Nici viruşii. Să presupunem că H5N1 se ridică la înălţimea temerilor noastre şi capătă un nou talent de a se răspîndi. Undeva, probabil într-un fund de ţară, s-ar aprinde scînteia unei pandemii. O persoană bolnavă de gripă aviară şi-ar infecta familia, care ar transmite boala celor din jur. De aici ar urma o răspîndire exponenţială a bolii.
Simulările pe computer sugerează că oficialii în probleme de sănătate publică ar putea să înăbuşe scînteia inundînd regiunea cu medicamente antivirale, tratînd sutele de mii de persoane care prezintă cel mai ridicat risc de infectare. Dar strategia ar putea reuşi numai dacă epidemia ar fi detectată în decurs de cîteva săptămîni, iar virusul s-ar răspîndi mai încet la început. Iar infrastructura şi cunoştinţele necesare lipsesc într-o mare parte din Asia.
Dacă răspîndirea nu ar fi oprită, în alte cîteva săptămîni pandemia ar lovi marile oraşe. Aici ar infecta oameni cu paşapoarte şi bilete de avion. Restul lumii ar fi la numai cîteva ore distanţă.
Ţările mai bogate se zbat să se pregătească. Cum tamiflu nu doar tratează virusul H5N1, ci oferă şi protecţie împotriva lui, guvernele îşi fac stocuri, iar asupra fabricantului de medicamente Roche se fac puternice presiuni, pentru a ţine pasul cu cererea. Marea Britanie a comandat o cantitate suficientă pentru 15 milioane de persoane, un sfert din populaţie, iar Franţa – aproape tot atît. SUA au optat pentru o rezervă mai mică – doar 2,3 milioane de tratamente pînă acum. SUA îşi pun speranţe şi într-un vaccin.
Vaccinurile contra gripei obişnuite conţin virusul gripei, cultivat în ouă de găină fertilizate, apoi omorît şi segmentat. Dar, pentru că este atît de periculos, H5N1 necesită măsuri de siguranţă costisitoare şi tinde să omoare ouăle în care e cultivat. Ca urmare, echipa lui Webster s-a orientat spre ingineria genetică, alterînd o genă pentru a îmblînzi virusul şi combinînd-o cu altele pentru a-i grăbi dezvoltarea. Pînă în august, testele efectuate pe oameni cu un vaccin obţinut din virusul modificat au dat primele semne de succes. Guvernul SUA a comandat deja două milioane de doze – protecţie insuficientă pentru o ţară cu aproape 300 de milioane de locuitori. Dar oficialităţile speră ca formula vaccinului să fie pe deplin testată şi finalizată înainte de a fi nevoie de ea.
Dar revine refrenul: nimeni nu ştie. Nimeni nu ştie dacă o tulpină pandemică de H5N1 – în caz că va apărea vreodată – va semăna suficient cu virusul care bîntuie acum prin Asia, pentru ca acest vaccin să ofere protecţie deplină. Nimeni nu poate fi măcar sigur că H5N1 este adevărata ameninţare asupra căreia trebuie să ne concentrăm. Alţi cîţiva viruşi aviari au prezentat recent semne că ar infecta omul, deşi niciunul nu s-a dovedit atît de ucigător precum H5N1.
Iată ce ştim sigur. Într-o bună zi, va izbucni o nouă pandemie de gripă, iar într-o bună zi va trece. Şi apoi, tulpina ucigaşă, atenuată de sistemele noastre imunitare şi de trecerea timpului, se va pierde pe fundalul gripelor enervante.
Aşa s-a întîmplat chiar şi cu cele mai groaznice dintre ele. Ai făcut gripă iarna trecută ? Sînt şanse să fi fost o urmaşă directă a gripei spaniole. Dacă aşa a fost, ai noroc. Descendenta epidemiei din 1918 este una dintre cele mai blajine forme de gripă din zilele noastre.

Text: Tim Appenzeller

(Articol publicat în ediţia revistei National Geographic din octombrie 2005)

Galerie de imagini:



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*