Un strămoş regal sculptat în bazalt, cu ochii din calcar încrustaţi, era una dintre cele două statui identice ce flancau intrarea în mormînt. Foto: Manoocher

Un străvechi cult al morţilor din Siria

January 12, 2012 National Geographic 0

Sub un palat din Siria, arheologii au găsit dovezi că regii străvechi obişnuiau să ia cina cu morţii. Mormîntul regal şi palatul înconjurător au fost construite în Qatna la sfîrşitul secolului al XVIII-lea î.Hr. Cam prin 1340 î.Hr., invadatorii, probabil hitiţi, au distrus palatul, îngropînd ceea ce se afla dedesubt.

[…]

Un mormînt uluitor, văzut pentru prima oară, oferă indicii despre zarva stîrnită acum mai bine de 3.300 de ani de Akhnaton, faraonul eretic al Egiptului. Cel care intenţiona să-l folosească, un păzitor de odoare, a inclus numele lui Akhnaton, al reginei sale Nefertiti şi al patronului lor – Zeul Soare, Aton – în basoreliefurile originale. Foto: Kenneth Garrett

Slujitorul Zeului Soare

October 10, 2011 National Geographic 0

Un mormînt uluitor, văzut pentru prima oară, oferă indicii despre zarva stîrnită acum mai bine de 3.300 de ani de Akhnaton, faraonul eretic al Egiptului. Cel care intenţiona să-l folosească, un păzitor de odoare, a inclus numele lui Akhnaton, al reginei sale Nefertiti şi al patronului lor – Zeul Soare, Aton – în basoreliefurile originale.

[…]