Oameni din Detroit, oameni din București

Acumulatorul Urban (AcUM), o structură concepută de grupul de arhitecți studioBASAR, adună locuitori din cartierul Timpuri Noi pentru chestionare, discuții sau activități comunitare, ca parte a proiectului „Spații urbane în acțiune“. Foto: studioBASAR

 

Editorialul numărului de mai 2015 al revistei National Geographic România

Într-o sală ascunsă în fermecătorul colț încă nedemolat de București de la poalele Dealului Filaret, vreo 70 de tineri ascultă povestea unui proiect de revitalizare a trei cartiere bucureștene. „Spații urbane în acțiune“, inițiat de asociația Komunitas, e un proiect de cercetare, de ateliere experimentale pe trotuar, de mici eforturi punctuale de a-i face pe oameni să privească orașul, de a-i învăța pe tineri să le pese de strada lor. De a reclădi acel spirit comunitar care, sunt de acord toți cei prezenți – educatori, sociologi, arhitecți, activiști – nu mai există în capitală și nici în multe alte locuri din România.

După părerea lui Vlad Cătună, tânărul antropolog care a coordonat partea de cercetare a proiectului, sunt semne bune la orizont. „Dacă acum cinci ani abia auzeai de cetățeni implicați, acum e ceva obișnuit“ – spune el. Dacă atunci grupurile de inițiativă locale se rugau umil pentru o audiență la primărie, acum „o solicită“ vocal.

Într-adevăr, cetățenii s-au organizat în multe cartiere bucureștene – ba pentru salvarea parcurilor, ba pentru protejarea vreunei alei de construcții ilegale, ba pentru patrimoniu, ba pentru festivaluri stradale. Bucureștiul oamenilor se trezește. „E nevoie doar să treacă de la o atitudine reactivă, la una proactivă“ – îmi spune Vlad Cătună, care lucrează și ca organizator comunitar.

Când Cătună a fost într-un schimb de experiență la Detroit, activistul veteran Bill O’Brien i-a explicat că acolo o comunitate mai întâi formează o organizație de cetățeni cu scopuri și principii comune (un „battleship“, navă de război) gata să acționeze când apare o problemă. „La noi – spune antropologul – e invers. Te trezești peste noapte cu o clădire în spatele blocului și abia ai timp să aduni niște oameni să protestezi, așa că organizarea e slabă.“

Detroitul e luna aceasta un personaj principal în revista noastră. Reclădirea Orașului Mașinilor după un colaps economic major e plină de învățăminte: orașul ca marfă, dezvoltat după cum dictează piața, e expus eșecului. Un oraș al oamenilor are însă o mai bună capacitate de a trece prin crize. Urbaniștii, economiștii și sociologii par să fie de acord astăzi că reziliența este calitatea cea mai dorită pentru un centru urban, iar reziliența înseamnă, printre altele, comunități unite și implicate, un sentiment al identității locale, rețele sociale active, toleranță, spații publice sigure.

Articolul lui Susan Ager, de la pagina 50, a surprins acest lucru în cel mai grăitor mod cu putință. Detroitul ei este o colecție de portrete. Om cu om, casă cu casă, Detroitul renaște din cenușă. Om cu om, grup cu grup, Bucureștiul dezintegrat de comunism, și de postcomunism deopotrivă, poate face într-o zi la fel.

— Domnica Macri



Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*