Călător în orașul Leilor

Cloud Forest vă oferă posibilitatea să călătoriți prin pădurile tropicale din jurul lumii, să treceți la doar câțiva centimetri de cea mai înaltă cascadă interioară sau să admirați zeci de specii de orhidee. Foto: Anton Mihai

Ramona Cuciuch și Anton Mihai descoperă în Singapore străduțele tradiționale cu farmacii chinezești, lampadare și ramen, zgârie-nori și cavaleri pedanți, un ocean de miresme, culori și agitație.

Hotelul de capsule este ca un dulăpior cu sertare dintr-o casă pentru păpuși. În spatele fiecărei perdele se ascunde o saltea, o mică măsuță, un corp de iluminat cu bec străveziu și (poate cel mai căutat obiect al ultimelor săptămâni) o priză. O priză în care nu se potrivește niciunul dintre încărcătoarele cu care am venit de acasă. Telefonul geme, pâlpâind timid cu ultimele liniuțe de baterie. Mâine este ziua mea, fac 36 de ani și toate mesajele celor dragi vor străbate mii de kilometri până în Singapore doar ca să mă găsească cu telefonul descărcat…

Arhitectura modernă îmbracă, de cele mai multe ori, o formă organică. Grădinile suspendate sunt
la foarte mare căutare în Singapore. Foto: Anton Mihai

Nu am pus niciodată Singapore pe lista destinațiilor în care îmi doream să ajung curând, poate fiindcă ideea de a călători într-o țară ceva mai mare decât un oraș nu mă atrăgea cu adevărat. Dar fiindcă s-a întâmplat să avem o escală lungă aici, am prelungit șederea cu trei zile, convinsă că asta va fi unica ocazie de a lua contact cu singaporezii. Nici măcar nu am pregătit lecția de acasă, nu mi-am propus să vizitez ceva anume sau să bifez vreun fel de mâncare tradițional. Am aterizat asemenea unui jurnal proaspăt cumpărat: avidă de nou, dornică să fiu surprinsă. Iar micul dejun din fața mea face exact asta. Domnișoara de după galantar mi-a pus în brațe două porții de Kaya Toast, două Kopi C (o cafea parfumată, cu iz turcesc) și niste ouă deosebit de moi, deși cerusem un singur rând. Acum încerc să înțeleg singură de ce locuitorii acestui micuț stat sunt atât de îndrăgostiți de această pâine prăjită dulceagă, mustind de unt și gem de cocos, înmuiată în ou. De jur împrejur alți turiști și o mână de localnici se înfruptă din același fel de mâncare, aici, la marginea cartierului chinezesc atât de faimos pentru street-food și atmosferă.

Zeci de magazine mici își deschid obloanele, la ferestre apar fructe de tot felul și mărunte bizarerii pe care doar un asiatic le-ar putea savura și aprecia. Am ales Chinatown ca bază a aventurii noastre în oraș dintr-un motiv simplu: mâncarea de aici ne fascinează. Să cobori din hotelul de capsule direct în mijlocul acestui ocean de miresme, culori și agitație este o experiență în sine. Și mai este ceva. Nu foarte departe de locația asta pestriță stau neclintite pagodele înmuiate în aur ale Templului Dintelui lui Buddha și figurinele multicolore, supradimensionate ale Templului Hindus Sri Mariamman. Conviețuiesc în acest mic stat cosmopolit, în perfectă armonie, hinduși, buddhiști, musulmani, creștini și atei deopotrivă. De cele mai multe ori templele și bisericile aproape se ating, îmbrățișându-se. E suficient să pășești în curtea interioară a oricăruia dintre ele pentru a fi transportat, instantaneu, într-o lume cu totul unică, departe de zgomotul și forfota străzii. Ba chiar, dacă izbândești în încercarea de a urca toate cele 4 etaje ale templului buddhist, ai ocazia de a petrece câteva momente în liniștea grădinii suspendate ce înconjoară roata mare de rugăciune.

Intrare bogat decorată – Sri Mariamman. Foto: Anton Mihai
Cartierul chinezesc este un rai al vânătorilor de suveniruri. Zeci de tarabe ticsite cu produse. Foto: Anton Mihai

Dacă e ceva ce mă fascinează la priveliștea din fața ochilor mei este rapiditatea cu care, din străduțele tradiționale cu farmacii chinezești, lampadare și ramen, se trece la zgârie-nori și cavaleri pedanți, grăbiți. Soarele din port, atât de dorit după lunile de zăpadă și ploaie din România, ne-ar putea păcăli să moțăim pe bancă întreaga zi. Și am face-o dacă nu ne-ar atrage cântecul de sirenă al Gardens by the Bay, acest parc de peste 100 de hectare cu copaci metalici înalți, desprinși din literatura SF. L-am vizitat în fiecare noapte, am stat întinși la rădăcinile arborilor mutanți, vrăjiți de jocul de lumini și muzică. Între reprezentații copacii adorm, trecând molcom de la o culoare la alta, iar vizitatorii mai întârzie prin grădini încă o jumătate de oră pentru a prinde următorul spectacol. Dacă reușești să coordonezi suficient de bine vizita poți fi martorul unei explozii de note muzicale și în port, poate chiar de la bordul unei bărcuțe de lemn, poți face o comparație și te poți întoarce ziua următoare pentru a savura de la început reprezentația care te-a mișcat cel mai tare.

Ceva lipsește, totuși, din acest colț de natură creat de om: pasările. Insecticidele puternice alungă de aici țânțarii, gândăceii și musculițele iar vietățile se îndepărtează și ele, în căutare de hrană. Cu toate astea pasarelele suspendate, cascadele din Cloud Forest, miile de plante din Dom sunt menite să te subjuge și să te ademenească, zi după zi, în grădini. Ele sunt parte dintr-un plan urbanistic grandios: acela de a transforma Singapore într-un oraș-grădină, o încercare curajoasă de a crește calitatea vieții locuitorilor și de a transforma turismul într-o sursă principală de venit. La început, poziția atractivă a zonei a făcut cu ochiul dezvoltatorilor imobiliari. Ideea unei zone verzi a câștigat teren mai apoi și, 1 miliard de dolari mai târziu, a luat naștere această lume extraterestră, magnetică. Până în octombrie 2018, 50 de milioane de vizitatori îi trecuseră pragul, iar numerele sunt în creștere. Singurul rival vine chiar din inima orașului Singapore: Sertosa.

Din turnurile de observație, Insula Sertosa pare doar o limbă măruntă de pământ. Singapore este alcătuit din 63 de insule. Foto: Anton Mihai

Pe insula Sertosa se poate poposi într-o mulțime de feluri: traversând pe jos podul ce leagă VivoCity de plajele cu nisip aspru, cu monorailul sau cu telegondola. Alegem să facem o plimbare pe Boardwalk, ne zgâim ici colo la peisaj, iar la întoarcere profităm de faptul că monorailul este gratuit. Cocotieri uriași, palmieri și tot felul de plante tropicale ne flanchează de pe ambele părți. Colibe și hoteluri luxoase se învecinează cu nonșalanță de-a lungul celor 3 plaje singaporeze: Tanjong, Siloso și Palawan. Din Palawan, urmând un pod mobil de lemn, traversăm către cel mai sudic punct al Asiei. Ne întâmpină niste turnuri de observație de unde, rotind privirea, poți cuprinde într-o singură imagine întreaga insulă. Contrastul între serenitatea de acum și agitația ce ne pândește în centru ne face să întârziem la soare, cu ochii rătăciți pe hartă. După ce îl pozăm pe Merlion – simbolul orașului, o creatură mitică având cap de leu şi corp solzos de peşte, ne delectăm papilele gustative cu câteva bucăți de Tutu Kueh( niste prăjituri din făină de orez, cocos și alune prăjite ) și ne îndopăm cu Ramen Soup. Stângăcia mea în folosirea bețișoarelor chinezești stârnește câteva zâmbete, primesc tacâmuri normale din bambus și cuvinte de încurajare.

Ne petrecem ultima zi aici pe câteva plase înalte, agățate de coroana unor arbori seculari din Gradina Botanică. Ne dor ochii de atâta frumusețe, ne țiuie urechile de liniște și ne mănâncă tălpile de curiozitate. Cafeaua am băut-o pe Haji Lane, o zona faimoasă pentru artă stradală. Am acoperit peste 60 de kilometri în ultimele 3 zile, ne-am împrietenit chiar și cu doi români, ceea ce e un lucru destul de neobișnuit dat fiind faptul că zona nu abundă în conaționali. Nu am suferit de singurătate, localnicii sunt primitori, zâmbitori și dornici să ajute. Sunt mândri de evoluția uluitoare pe care urbea în care trăiesc a avut-o. Și, cel mai adesea, sunt mândri de faptul că se transforma într-o comunitate înghițită de natură. Vechiul sat pescăresc, înflorit ca unul dintre cele mai puternice state asiatice, a găsit echilibrul între progres și autenticitate. Dovezile sunt peste tot, chiar și pe potecile umbrite ale sălbaticei Grădini Botanice. Prezența umană este atât de discretă încât ai tot timpul impresia că ai coborât în Jurassik Park și te foiești singur, înainte și înapoi, prin același loc cu dinozaurii. Poate doar pasarelele arcuite, ale căror burți ating brațele bătrâne ale pădurii tropicale făcându-te să mijești ochii în jos, te duc cu gândul la o structură construită. Sau arcadele bogate ale grădinii de orhidee, unde timpul se oprește făcând loc uimirii. Aceeași uimire care mă însoțește de când am aterizat în Singapore, o țară care mi-a depășit toate așteptările.

Un oraș într-o grădină, asta își dorește Singapore să devină în anii ce urmează. Invazia naturii în zonele de birouri. Foto: Anton Mihai

Uneori locurile care ne găzduiesc au darul de a ne fura inima, de a ne surprinde peste măsură și de a ne face să tânjim la mai mult. Am plecat cu sentimentul ăsta către România. Poate fiindcă în cele câteva zile nu am reușit să gust decât o mică parte din ce mi-a făcut cu ochiul pe tarabe sau poate fiindcă nu mă așteptam să văd cum o insulă de zgârie nori este revendicată, cu atâta nesaț, de verdeață. Oricum ar fi, se poate. Și o să mă întorc aici de câte ori voi avea nevoie de confirmare că urbanismul poate fi așa.

Citește și

Carte poștală din Cinque Terre

Australia, din aer și de pe drum

Text: Ramona Cuciuch
Foto: Anton Mihai

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*